Cercetat pentru furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului

La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizați de către un tânăr, de 28 ani, din Bicaz, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul personal.

Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, iar în urma investigațiilor efectuate cu operativitate a fost depistată persoana bănuită de comiterea faptei, precum și autoturismul sustras.

Din cercetările efectuate a reieșit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Dămuc, ar fi sustras un autoturism care era parcat în proximitatea Drumului Comunal Ivaneș, neasigurat, având cheile în habitaclul interior al vehiculului.

În timp ce efectua manevra de întoarcere a autoturismului, acesta ar fi acroșat alte două autovehicule parcate.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz.