Centrul Romanului fără apă

Miercuri, 13 martie, timp de aproape zece ore, în municipiul Roman nu va curge apa. Măsura sistării furnizarii apei potabile în oraş vine ca urmare a faptului că ApaServ va interveni pentru realizarea unei noi sectorizări a rețelei, de data aceasta fiind vorba de centrul orașului.

Pentru ca intervenția să fie una eficientă, și ceilalți constructori care au lucrări pe rețeaua de apă vor fi nevoiți să intervină tot miercuri. „Apa va fi sistată în municipiu în intervalul 08 -18. Se intervine în trei zone pentru schimbarea vanelor necesare sectorizării: bulevardul Roman Mușat intersecție cu Republicii, strada Tineretului intersecție cu Walter Mărăcineanu și în Martir Cloșca intersecție cu strada Siretului. I-am rugat pe cei de la ApaServ să discute și cu constructorii, în special cei din planul integrat de dezvoltare urbană, pentru a-și realiza și ei lucrările din zona Dumbrava Roșie, Anton Pann sau Cuza Vodă. Noi sperăm ca lucrările să se încheie mai devreme de ora 18, dar am dat acest termen deoarece va dura să umplem coloanele și să aducem presiunea la nivel normal”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Până la finele lunii aprilie, compania ApaServ trebuie să realizeze 11 sectoare în Roman, care să permită, în cazul unei avarii, oprirea furnizării apei punctual – pe zona afectată și nu în întreg orașul. Șase din cele 11 sectoare au fost deja realizate, cel de miercuri completând lista de investiții a companiei.