După mai bine de două luni de așteptări, arhitecții ieșeni au transmis către Primăria Roman planul urbanistic zonal (PUZ) pentru strada Ștefan cel Mare – centrul istoric al municipiului. Proiectul a fost realizat, spun autoritățile, de specialiști cu experiență în zonele cu importanță istorică și clădiri deosebite din punct de vedere al arhitecturii. Primarul Laurențiu Leoreanu spune că propunerile experților vor fi supuse dezbaterii publice. „Voi face o analiză pe acest proiect, împreună cu specialiștii din Primărie, după care va fi afișat la Biroul Unic și pe site-ul instituției pentru consultare. Sper ca până joi, 15 noiembrie, să poată fi făcut public”, a declarat edilul Romanului.
PUZ-ul urmează să definească clar ce se poate construi în această zonă pe viitor. Administrația locală are deja o viziune proprie adecvată zonei, care presupune construirea pe centrul istoric de cafenele, terase, grădini de vară, boutique-uri sau sedii de birouri cu regim mic de înălțime. În perioada următoare, conducerea Primăriei Roman va trebui să ia și o decizie cu privire la chiriașii sau proprietarii de pe Ștefan cel Mare care nu se îngrijesc de clădirile și terenurile pe care le dețin. Cei mai mulți au realizat deja importanța aspectului estetic și au făcut mici reparații, dar în zonă sunt și câteva excepții, în special chiriași care nu au posibilitățile financiare pentru modernizări.