Cel mai important meci pentru VC Unic

unic1Voleibalistele de la Unic Piatra Neamț vor întâlni astăzi, pe teren propriu, pe Medicina Târgu Mureș, în etapa a opta a diviziei A1. Confruntarea cu „doctorițele“ de la Târgu Mureș se anunță cea mai importantă pentru elevele lui Rareș Gavril și Mihaela Voivod, care, în cazul unui succes, își asigură în proporție destul de mare poziția a șasea în clasament, obiectivul declarat la începutul sezonului.

Cele două combatante se cunosc foarte bine, s-au întâlnit de mai multe ori de-a lungul anilor, iar în lotul pietrean se regăsește o jucătoare care a evoluat multe sezoane la Medicina, coordonatoarea de joc, Alexandra Pintea. Unic și Medicina s-au întâlnit și în această vară, la un turneu amical la Târgu Mureș, când ardelencele au avut câștig de cauză, însă după un joc destul de bun al Unicului.

De altfel, trupa pietreană traversează o perioadă foarte bună în campionat, în ciuda eșecului din etapa trecută, 1-3 de la Bacău, însă după o partidă în care Zaharia și compania au fost dezavantajate de cei 2 arbitrii din Iași. „Am fost clar furați de arbitrii la partida de la Bacău și nu îmi mai doresc astfel de arbitraje la meciurile noastre. Cred că fetele au trecut peste acel moment greu de la Bacău, unde au jucat destul de bine și unde meritam cel puțin un punct. Partida cu Medicina este una foarte importantă pentru noi, dacă învingem le ținem pe ardelence în spatele nostru în clasament. Echipa traversează o perioadă fastă, joacă bine, și sper să o facă și la duelul cu Medicina. Avem nevoie de sprijinul fanilor pe care îi așteptăm în număr cât mai mare, sunt încrezător și sper să obținem cele 3 puncte“, a declarat optimist președintele de onoare la Unic, Vasile Ouatu.

În rândul pietrencelor s-a acumulat o oarecare stare de oboseală, după meciurile din cupă de la Târgoviște, însă sportivele au avut două zile la dispoziție să se refacă pentru acest meci.

Unic stă mai bine în clasament decât Medicina, este pe locul 6, cu 10 puncte, în timp ce gazdele se află doar pe poziția a noua cu 6 puncte. Runda trecută, Medicina a pierdut 0-3 acasă cu CSM București.

Confruntarea de la sala Polivalentă se joacă de la ora 14 și va fi arbitrată de cuplul Marin-Grădinaru.

Tot în această etapă mai au loc meciurile, Dinamo București – CSM Târgoviște, CSM București – CSU Galați, Alba Blaj – Știința Bacău, CSM Lugoj – Penicilina Iași și SCM Craiova – SCM Pitești.

 

Volei

Misiune grea în Oltenia

Misiune foarte grea pentru băieții de la VCM LPS Piatra Neamț în etapa cu numărul 8 a diviziei A1, în condițiile în care vor evolua astăzi în deplasare pe terenul campioanei, SCM Craiova. Chiar dacă oltenii nu mai par a fi formația redutabilă din stagiunea trecută, sunt totuși invincibili în partidele de pe teren propriu, unde au repurtat numai victorii. De partea cealaltă, la prima vedere, VCM LPS merge ca o victimă sigură la Craiova, după evoluțiile modeste de până acum, nu a adus niciun punct din deplasare, iar jocul echipei a lăsat de dorit. Antrenorul Nicu Buruș a făcut mai multe schimbări în sextetul de bază în partidele de până acum, dar acestea nu prea au dat roade, iar echipa este ultima în clasament, cu doar două puncte acumulate. Runda trecută, pietrenii au pierdut cu 0-3 pe terenul celor de la Banatul Caransebeș, în timp ce craiovenii au cedat și ei cu 1-3 în deplasarea de la Ploiești. În clasament, gruparea craioveană se află pe locul 6 cu 12 puncte, după 4 victorii și 3 înfrângeri.

Jocul de la Craiova se dispută de la ora 17 și va fi condus de cuplul Vișan-Cristea.

Tot astăzi mai au loc partidele, Știința Bacău – Banatul Caransebeș, Știința Baia Mare – CSM București, Municipal Zalău – Universitatea Cluj, Steaua București – Unirea Dej și Tricolorul Ploiești – Arcada Galați.

 

Handbal

Victorie la ultima reprezentație din 2016

CSM Roman – HCM Râmnicu Vâlcea 30-22 (18-8)

Handbalistele de la CSM Roman au încheiat meciurile oficiale din 2016 cu o victorie, după 30-22, joi pe teren propriu cu HCM Râmnicu Vâlcea, în etapa a 11-zecea a Ligii Naționale. Duelul cu oltencele a fost ultimul oficial pentru fetele de la Roman în acest an, întrucât campionatul intern se va întrerupe până în luna ianuarie, pentru a permite echipei naționale a României pregătirea și participarea la Campionatul European din Suedia, care este programat în perioada 4-18 decembrie. CSM Roman nu și-a dezamăgit fanii la ultima partidă din acest an și a făcut un joc convingător în fața grupării vâlcene, care a condus o singură dată pe tabela de marcaj, 1-0 chiar în debut. Elevele lui Gheorghe Covaciu au trecut apoi la controlul în totalitate al jocului, s-au desprins treptat pe tabelă, iar la pauză aveau deja un avantaj de 10 goluri, scor 18-8. În partea a doua, pe fondul relaxării gazdelor, fetele de la Râmnicu Vâlcea au evoluat mult mai bine, au câștigat repriza cu 14-12, dar nu au putut evita înfrângerea și CSM Roman s-a impus în cele din urmă la o diferență de 8 goluri, scor 30-22, un succes meritat care a confirmat încă o dată pasă bună pe care o traversează echipa de la venirea antrenorului Gheorghe Covaciu. După succesul de joi, gruparea de la malul Moldovei a ajuns la 15 puncte și a urcat până pe poziția a șasea în clasament, acolo unde se va afla și după sărbătorile de iarnă, atunci când se reia campionatul. CSM Roman va disputa următoarea partidă din Liga Națională, cea din etapa a 12-a, pe data de 8 ianuarie, în deplasare cu Măgura Cisnădie.

Rezultate, etapa XI

CSM Roman – HCM Râmnicu Vâlcea 30-22 (18-8)

Dunărea Brăila – Cetate Deva 27-25 (13-12)

SCM Craiova – Universitatea Cluj 21-21 (11-12)

Danubius Galați – CSM Bistrița 26-24 (11-13)

HC Zalău – Măgura Cisnădie 24-19 (14-8)

CSM București – Unirea Slobozia, se joacă pe 5 ianuarie

Corona Brașov a stat

Clasament

1.CSM București  10  9  0  1  305-203  27p

  1. Dunărea Brăila 10 8  1  1  263-245  25p
  2. HC Zalău 10 6  1  3  246-235  19p
  3. SCM Craiova 10 5  2  3  260-246  17p
  4. Corona Brașov 10 5  1  4  255-248  16p
  5. CSM Roman 10 4  3  3  255-229  15p
  6. CSM Bistrița 10 5  0  5  278-277  15p
  7. HCM Râmnicu Vâlcea 10 4  1  5  243-254  13p
  8. Măgura Cisnădie 10 4  1  5  237-262  13p
  9. Universitatea Cluj 10 3  2  5  253-245  11p
  10. Danubius Galați 11 4  0  7  222-250  11p
  11. Unirea Slobozia 9 1  2  6  227-252  5p
  12. Cetate Deva 10 0  0  10  216-314  0p

 

Handbal

Derby de tradiție la Piatra Neamț

Handbalistele de la HCF Piatra Neamț vor întâlni duminică, pe teren propriu, pe Știința Bacău, în etapa a noua a seriei A din divizia A. Elevele lui Dan Valentin vin după o perioadă excelentă în campionat, unde au înregistrat 3 victorii la rând, dintre care două în deplasare și una pe teren propriu, și sunt favorite și astăzi în duelul cu vecinele de la Bacău. Moralul lui Rotaru și compania este unul foarte bun, după victoria din runda precedentă, 26-22, de pe terenul celor de la Activ Plopeni, iar la ultima reprezentație în fața propriilor suporteri au făcut un meci mare cu CSM II București, formație pe care a învins-o cu 29-28. De partea cealaltă, trupa din Bacău vine după succesul la limită acasă, 28-27 cu Universitatea Constanța, iar în acest moment se află pe locul 8 în clasament, cu 10 puncte.

„Suntem favoriți în acest joc, dar nu trebuie să subestimăm valoarea adversarului, care etapa trecută a învins acasă pe Universitatea Constanța. Ne-am pregătit bine pentru acest joc și sper ca fetele să repete evoluțiile bune din ultimele etape“, a declarat antrenorul Valentin Gavril.

Meciul dintre HCF Piatra Neamț și Știința Bacău se joacă duminică, de la ora 11, la sala Polivalentă, și va fi condus de cuplul Babău-Roibu din Prahova.

Tot în această etapă se mai dispută partidele, CNOT Iași – SCM Pitești, CSU Târgoviște – Activ Plopeni, Șc. 181 București – Știința București, CS Buzău – Dinamo București, Universitatea Constanța – Spartac București și Rapid – CSM II București.