Pentru multă vreme, istoria politicii a fost traversată de întrebarea „cine trebuie să conducă”? Rând pe rând, feluriți gânditori și lideri politici au răspuns variat: elitele, cei mulți, majoritatea, proletariatul, cei puternici („supraoamenii”), poporul etc. Invariabil, de-a lungul istoriei îndepărtate ori recente, aceste viziuni au intrat în conflict, dând naștere fie dictaturilor, fie războaielor. Poate de aceea, după trecerea celui mai sângeros veac al omenirii, secolul 20, traversat de două conflicte mondiale, de un război rece, de atrocitățile nazismului și, respectiv, ale comunismului, întrebarea amintită mai sus a fost înlocuită cu alta: „cum puterm reforma instituțiile noastre politice, reglementările și normele, tehnicile și procedurile, astfel încât să-i putem împiedica pe cei incompetenți și răi să ajungă la putere”? O întrebare rezultată din nefericita și violenta, adeseori, experiență istorică a Occidentului, de la a cărui tradiție ne revendicăm și noi, în virtutea europenității pe care o clamăm de câte ori este posibil.
Consider că pandantul acestei întrebări este cea anunțată prin titlul articolului cu care inaugurez această rubrică: ce fel de politică? Întrebarea dă seama despre o preocupare pe care, într-o societate democratică, fiecare cetățean responsabil trebuie să o dețină ca pe o obligație: aceea de a se implica activ nu doar în viața comunității în care s-a format, ci și aceea de a încerca să contribuie, prin activitatea sa, la reformarea actului de a face politică. Încerc să explic aceste două dimensiuni care, reunite, constituie un posibil răspuns la această întrebare. În primul rând, cetățenia are, la modul esențial, o semnificație politică. În Grecia antică, spre exemplu, cetățean era considerat cel care, în virtutea apartenenței la corpul organic al comunității, se manifesta prin implicarea în luarea deciziilor de interes public. Conotația „administrativă” a cetățeniei, pe care a impus-o modernitatea – ideea că fiecare individ are o apartenență la un anume stat, fapt din care decurg drepturi și obligații asumate constituțional – nu înlătură, ci întregește semnificația politică a termenului. Drept urmare, prin însăși calitatea de cetățeni, avem datoria de onoare de a fi interesați de ceea ce se întâmplă în viața comunității noastre, întrucât de aceasta depinde direct modul în care noi înșine vrem să trăim. În al doilea rând, din cetățenia responsabilă decurge și interesul pe care trebuie să-l manifestăm față de politică. Cetățeanul nu poate fi un simplu subiect al „servituții voluntare”, ci – dacă vorbim de o societate democratică – el trebuie să fie un actor prin care se exprimă, individual, vocea suveranității.
Ca atare, încercând acum să răspund întrebării din titlu, cred că tipul de politică de care avem nevoie este cel al politicii responsabile. Aceasta îi implică, însă, nu doar pe politicieni (cei pe care ne-am obișnuit mereu să-i învinovățim de toate relele pământului, uitând adeseori că acestea se întâmplă și în virtutea „complicității” noastre, prin tăcere), ci și pe noi, ca cetățeni. Acte aparent simple, precum acela de a ne cunoaște drepturile și obligațiile constituționale, de a fi interesați de problemele comunității, de dezvoltarea acesteia, de a ne informa cu privire la deciziile administrative și legislative, de a ne prezenta la vot, de a critica public deciziile greșite ale politicienilor, de a propune soluții, ca și multe altele din aceeași categorie, sunt tot atâtea fațete ale politicii responsabile. Voi încerca, susținând această rubrică, să prezint măcar o parte dintre acestea, în speranța de a putea creiona o minimală contribuție la politica responsabilă de care și comunitatea nemțeană are nevoie.
Dan MISĂILĂ