CEASUL DEȘTEPTĂTOR / Balcanii și criza refugiaților

La momentul scrierii acestui text, la Bruxelles se află în plină desfășurare o întâlnire a șefilor de state și de guverne din zona Balcanilor, convocată de președintele Comisie Europene, Jean Claude Juncker. Subiectul acestui „mini-summit“, cum a fost numit, e dat de o problemă departe de a putea fi rezolvată altfel decât prin conlucrarea tuturor părților implicate: criza refugiaților. Odată cu aceasta, „Balcanii și balcanismul“, spre a invoca titlul celebrei cărți scrisă de cercetătoarea americancă de origine bulgară Maria Todorova, revin în centrul atenției occidentale, după ce, și în secolul trecut, au marcat evoluția globală. De altfel, zona balcanică a devenit un reper istoric mai cu seamă sub zodia negativului: aici se află originea geografică și politică a declanșării primei conflagrații mondiale, cauză, la rândul său, a dispariției a trei mari imperii, fapt ce a determinat, mai târziu, peste doar două decenii și un pic, ca resentimentul de pe urma primului război să ducă la al doilea, care, la rându-i, a condus spre împărțirea lumii în funcție de două mari centre de putere. Balcanii au rămas, deci, în istoria recentă și contemporană, „acreditați“ printr-o etichetă care are un aer sumbru: „butoiul cu pulbere al Europei“.

Nu a fost dintotdeauna, însă, așa. Inițial, și e vorba de zorii modernității, lumea occidentală era atrasă de exotismul Balcanilor, balcanismul fiind înțeles drept un mod de viață misterios, configurat la intersecția dintre valorile Orientului și cele ale Occidentului. Orașele bulgărești sau cele sârbești, după cum și capitala României de la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului XX erau catalogate drept destinații ale balcanismlui, în care poți întâlni, la tot pasul, această stranie îmbinație dintre o tradiție cu iz oriental, venită mai ales pe filieră turcească și fanariotă, și apetența tinerelor elite, apărute post-pașoptist, pentru valorile lumii occidentale. Într-o carte care a făcut carieră, după ce a fost tipărită în limba franceză, iar apoi în română, despre București, semnată de Paul Morand, realitatea balcanismului prezent și în țara noastră, în special în sud, reiese cu prisosință.

Aerul exotismului balcanic admirat de călătorii ori diplomații români, în România ori Bulgaria, în Serbia sau în Slovenia s-a disipat, însă, odată cu asasinatul care a dus la declanșarea Marelui Război, cum îi spun primei conflagrații mondiale, și azi, unii istorici. Instabilitatea politică din această zonă, corupția instituționalizată, îmbinarea eteroclită între autoritarismul patriarhal și formalismul nefuncțional al democrației au constituit, pentru multă vreme, repere ale acestui „butoi cu pulbere“. După căderea totalitarismului comunist, în Balcani iar n-a mai fost liniște, Serbia fiind, sub regimul Miloșevici, cap de afiș în acest sens. Orientarea unor state precum România, Slovenia și Bulgaria spre consorțiul european a asigurat, însă, pentru o bună bucată de vreme, stabilitatea zonei. Criza refugiaților readuce, însă, în scenă, posibilitatea ca Balcanii să redevină acest „butoi cu pulbere“, eticheta care s-a transformat, în timp, într-un negativ renume. Desigur, politicienii se află, încă, la momentul dialogului, și este foarte bine ca acesta să fie cât mai mult extins, dar să fie, în același timp, și generator de soluții care să fie asumate atât de „balcanici“, cât și de „occidentali“, pentru că, în fond, cu toții suntem europeni și, ca atare, pe deplin responsabili de modul în care va fi gestionată această nouă provocare pentru lumea noastră.

Dan Misăilă