Ceahlăul va întâlni Rapid CFR Suceava în Cupa României

suceava-ceahCeahlăul Piatra Neamț va întâlni în deplasare pe Rapid CFR Suceava, miercuri, 9 septembrie, de la ora 16.30, în turul al cincilea al Cupei României. Tragerea la sorți pentru această fază a competiției a avut loc marți după amiază la sediul FRF, și este prima în care formația din Piatra Neamț debutează în fața unei colege de eșalon.

În turul 5 sunt programate 18 jocuri, însă unul nu va avea loc, cel dintre Bucovina Pojorâta și FCM Dorohoi, deoarece clubul botoșănean s-a desființat. Ceahlăul și Rapid Suceava vor susține un singur meci, pe terenul echipei considerate mai slab clasate în ediția precedentă de campionat, iar în caz de egalitate după 90 de minute, departajarea se va face în urma celor două reprize de prelungiri sau a loviturilor de la 11 metri.

Pentru echipa lui Costel Ilie, Cupa României nu a fost niciodată o prioritate, Ceahlăul oprindu-se mai tot timpul în primele tururi, iar de această dată va avea de înfruntat o formație colegă de eșalon, Rapid CFR Suceava, care activează de peste 15 ani în eșalonul 2 fotbalistic. Dacă vor reuși să treacă de suceveni, galben-negrii vor înfrunta în turul următor un adversar din primul eșalon, în condițiile în care din faza a șasea vor intra în competiție și formațiile din liga întâi. Meciurile din această fază vor avea loc în zilele de 22,23 sau 24 septembrie.

Iată programul complet al partidelor din faza a cincea a Cupei României, care vor avea loc în decursul a două zile.

 

Marți, 8 septembrie, ora 16.30

CS Vulturii 2009(TM) – Metalul Reșița(CS)

Viitorul II Constanța(CT) – Delta Tulcea(TL)

Miercuri, 9 septembrie, ora 16.30

Dacia Unirea Brăila(BR) – FC Oțelul(GL)

Atletico Vaslui(VS) – SC Bacău(BC)

Rapid CFR Suceava(SV) – Ceahlăul Piatra Neamț(NT)

FCM Baia Mare(MM) – FC Olimpia 2010(SM)

CS Oșorhei(BH) – Universitatea Cluj(CJ)

ASA II Târgu Mureș(MS) – Metalurgistul Cugir(AB)

CSM Râmnicu Vâlcea(VL) – Gaz Metan Mediaș(SB)

Flacăra Moreni(DB) – CS Mioveni(AG)

Unirea Brânceni(TR) – Clubul Sportiv Craiova(DJ)

Unirea Târlungeni(BV) – Gloria Buzău(BZ)

CS Păulești(PH) – FC Brașov(BV)

FC Metaloglobus(B) – CS Balotești(IF)

CS Afumați(IF) – Academica Clinceni(IF)

ACS Berceni(IF) – Rapid București(B)

Ripensia Timișoara(TM) – FC Caransebeș(CS)

Bucovina Pojorâta(SV) – FCM Dorohoi(BT), nu se dispută