Ceahlăul, polul frigului din România

Vreme munte 1*Sunt prognozate nopți geroase, cu temperaturi cuprinse între minus 5 și minus 8 grade Celsius

Ieri după-amiază, Pe Ceahlău, s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din România, respectiv minus 8 grade Celsius. În aceeași zi, doar pe Vârful Omu, meteorologii au mai măsurat aceste valori.

La polul opus, la Calafat era primăvară, fiindcă acolo temperatura aerului era de 14 grade Celsius. Dar și în partea de est a județului Neamț a fost destul de cald pentru această perioadă. La ora 14, în Piatra Neamț și Roman se înregistrau câte 6 grade Celsius. În Târgu Neamț era cu un grad mai puțin. Pe Vârful Toaca, pe lângă ger, grosimea stratului de zăpadă era de 16 centimetri.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, până joi, 17 decembrie, vremea se va răci, mai ales noaptea și dimineața, când temperaturile aerului vor fi cuprinse între minus 5 și minus 8 grade Celsius. Mâine e posibil să fulguiască. La prânz, maxima zilei nu va trece de un grad Celsius. Joi, vremea se va mai îmbuna un pic. La amiază, temperatura aerului va arăta 4 grade Celsius. Noaptea va fi rece, respectiv minus 6 grade Celsius. Pentru vineri, ANM estimează valori maxime de până la 5 grade Celsius. Cerul va fi variabil.

V. ANDRIEȘ