Ceahlăul joacă împotriva fostul antrenor

Ceahlăul Piatra Neamț va întâlni astăzi pe teren propriu pe Rapid CFR Suceava, în etapa a 21-a din liga a doua. Partida de pe stadionul Municipal se anunță una interesantă, în condițiile în care Ceahlăul se duelează cu fostul antrenor, Costel Ilie, cel care momentan este principal la Rapid CFR Suceava. Tehnicianul pietrean a început acest sezon ca principal pe banca Ceahlăului, însă și-a dat demisia la jumătatea turului, în primul rând datorită problemelor financiare cu care se confrunta clubul și a faptului că jucătorii nu erau plătiți la data respectivă, locul său fiind luat de Mihai Ionescu. Ilie a avut o scurtă experiență la Aerostar Bacău, iar din acest an pregătește pe Rapid CFR Suceava, echipă cu care în 3 etape a obținut două rezultate de egalitate și un eșec. În acest moment, sucevenii sunt pe locul 9 în clasament, cu 23 de puncte, și au șanse mici să mai prindă play off-ul. Dacă nu va reuși, Rapid Suceava se va deula din nou cu Ceahlăul în play out, dacă trupa lui StefanoMaccoppi va obține la finalul sezonului regulat un loc care să îi permită acest lucru. Formația lui Costel Ilie vine după egalul de miercuri, 2-2 de pe teren propriu cu Farul Constanța, atunci când sucevenii au reușit golul egalizator în ultimul minut de joc. Tot egal a înregistrat și FC Ceahlăul, 3-3 la Pojorâta, și tot după ce elevii lui Maccoppi au egalat în prelungirile meciului. Duelul de la Pojorâta a lăsat unele urme în sânul echipei pietrene, după ce Călin a primit al patrulea cartonaș galben și va lipsi cu Suceava, iar antrenorul Maccoppi a fost trimis în tribună, după ce a protestat și a intrat în teren la un fault dur asupra lui Călin, iar jocul nu a fost întrerupt.

„A fost un meci dificil la Pojorâta, cu un adversar foarte determinat să facă un rezultat bun, noi ne-am pregătit bine pe parcursul întregii săptămâni, am vrut să jucăm meciul în această manieră, luptându-ne cu aceleași arme ca și Pojorâta. Dificultățile au fost multe, în sensul că am fost naivi, dar am fost și foarte insistenți, ne-am luptat până la sfârșit, am menținut concentrarea pentru a obține acest rezultat. Dar evident am făcut și erori, care pe un astfel de teren se plătesc întotdeauna. Am primit 3 goluri, pe care le puteam evita, și asta îmi reproșez. Sunt mulțumit de ultima achiziție, Bleda Rodriguez, în contextul în care s-a desfășurat partida, s-a adaptat bine și a avut o prestație bună, și sperăm să recuperăm forțele în acest timp scurt pentru partida cu Rapid Suceava“, a spus antrenorul pietrean.

Ceahlăul este neânvins de două etape, timp în care a obținut două rezultate de egalitate, și mai are de recuperat două puncte față de Oțelul Galați. În tur, la Suceva, Ceahlăul a pierdut cu 0-3 în fața Rapidului, toate cele 5 goluri fiind înscrise în prima repriză.

Partida de astăzi de la Piatra Neamț începe la ora 11 și este supervizată de Mircea Bucur din Târgu Mureș.

Tot în această rundă se mai joacă, ACS Berceni – Gloria Buzău, CS Balotești – Oțelul Galați, Farul Constanța – SC Bacău, Academica Clinceni – Dunărea Călărași, Rapid București – Bucovina Pojorâta, iar Dacia Unirea Brăila va sta.

 

 

Petrotub joacă la Panciu

 

Astăzi sunt programate și meciurile rundei a 15-a în eșalonul 3 fotbalistic, iar în seria întâi, singura reprezentantă a județului Neamț rămasă în competiție, Petrotub Roman, va evolua în deplasare cu CS Panciu, într-un meci care va începe la ora 15. Băieții lui Gabi Țapu sunt favoriți la victorie în această confruntare, unde vor întâlni echipa de pe locul 10, cu 13 puncte. Romașcanii au început cu un egal returul, 1-1 acasă cu Olimpia Râmnicu Sărat, iar în acest moment se află pe locul 4 în serie, cu 28 de puncte. În tur, pe stadionul Moldova, Petrotub s-a impus cu 3-0, prin golurile lui Damian, Petrila și Tofan. Gazdele de la Panciu au și ele un moral ascendent înainte de duelul cu romașcanii, după ce runda trecută au bătut cu 3-1 în deplasare la Liești.

Celelalte partide ale etapei sunt, Atletico Vaslui – Aerostar Bacău, Inter Dorohoi – Sepsi Sfântu Gheorghe, Metalosport Galați – Știința Miroslava, FC Zagon – Sporting Liești, Olimpia Râmnicu Sărat – Bucovina Rădăuți, iar CSM Pașcani va sta.

 

 

Poză vcmlps

Volei

Băieții joacă acasă, fetele merg în Oltenia

 

Astăzi sunt programate partidele rundei a 21-a, penultima a sezonului regulat, în divizia A1 de volei masculin și feminin. O partidă importantă și interesantă în competiția masculină va avea loc la Piatra Neamț, între gazdele de la VCM LPS și Unirea Dej. După ce au pierdut destul de clar miercuri, 0-3 la Cluj, băieții lui Nicu Buruș nu își pot permite niciun pas greșit în duelul cu ardelenii, pentru a mai spera la locul 9 sau 10. Gazdele au neapărat nevoie de cele 3 puncte, iar oficialii cer publicului din Piatra Neamț să susțină în număr cât mai mare echipa la partida de la sala Polivalentă, care va începe la ora 16.

„Venim după două eșecuri în campionat, jocul nu a convins, dar cred că băieții se vor mobiliza și astăzi vor face un meci bun. Avem nevoie și de susținerea suporterilor, echipa are nevoie de ei, și sperăm ca la final să ne bucurăm de cele 3 puncte“, a spus directorul executiv, Constantin Niță.

În tur, la Dej, Unirea s-a impus cu 3-0 în fața pietrenilor.

Partida de astăzi va fi arbitrată de cuplul, Arbunea – Rusinoiu.

Tot în etapa a 21-a se mai întâlnesc, Arcada Galați – Universitatea Cluj, Dinamo București – Municipal Zalău, CSM București – Tricolorul Ploiești, Știința Baia Mare – Municipal Craiova, iar Banatul Caransebeș va sta.

În competiția feminină, Unic Piatra Neamț are o deplasare lungă și dificilă până la Craiova, unde va întâlni pe Municipal din localitate, echipa de pe locul 10, cu 14 puncte. Elevele lui Mihaela Voivod sunt pe 9, cu 20 de puncte și au nevoie de o victorie pentru a mai spera la locul 8, ultimul care duce în play off. Pietrencele vin însă după o perioadă grea, timp în care au evoluat modest și au pierdut cu contracandidate la locurile de play off. În tur, la Piatra Neamț, Unic a bătut cu 3-0 pe Craiova, pe seturi la 21, 23 și la 7.

Duelul din Oltenia începe la ora 18.30 și este condus de Mateizerși Ștefurac.

În celelalte partide se întâlnesc, Alba Blaj – Universitatea Cluj, CSM Târgoviște – Rapid București, Știința Bacău – Dinamo București, CSM București – Penicilina Iași și Medicina Târgu Mureș – CSM Lugoj.

 

 

Poză handbal lps

Handbal

Derby nemțean în divizia A

 

Astăzi și mâine sunt programate partidele rundei a 19-a în divizia A de handbal masculin. În seria întâi, această etapă propune deby-ul județului Neamț, între gazdele de la LPS Piatra Neamțși Cimentul Bicaz. Confruntarea de duminică, de la sala mică Polivalentă, o are ca favorită la obținerea victoriei pe formația gazdă, care are o experiență superioară celor de la Bicaz și pentru că a avut un parcurs mai bun până acum în campionat. Înaintea partidei directe de duminică, pietrenii sunt pe locul 8 în clasament, cu 15 puncte, în timp ce elevii lui Sorin Baciu se află pe ultima poziție, cu minus un punct. Runda trecută, ambele echipe au pierdut, pietrenii, 22-41 la Știința Bacău, iar bicăjenii, 23-49 acasă cu CSU Suceava. În tur, la Bicaz, LPS s-a impus cu 28-27 pe terenul celor de la Cimentul, după ce la pauză gazdele au condus cu 15-12. Confruntarea de la Piatra Neamț se joacă de la ora 16 și este arbitrată de cuplul, Badeliță – Popovici, din Suceava și Botoșani.

Tot în etapa a 19-a se mai joacă partidele, Dobrogea Sud – Poli Iași, GSIP Moreni – CSU Târgoviște, CSM II București – HC Buzău, Vicov Bucovina – Știința Bacău și CSU Suceava – Atletico Alexandria.