Fotbal – liga I
Ceahlăul Piatra Neamţ întâlneşte astăzi, în deplasare, pe CFR Cluj, în etapa a 28-a a ligii întâi. Formaţia din Piatra Neamţ va evolua pe terenul echipei antrenate de Vasile Miriuţă, fostul tehnician al Ceahlăului, care a plecat în iarnă la gruparea ardeleană. Oaspeţii au mare nevoie de puncte în disputa de la Cluj, după ce au pierdut ultimele 4 meciuri la rând în campionat, iar poziţia din clasament le dă emoţii pe acest final de sezon. Ceahlăul se află momentan pe poziţia a 11-zecea în ierarhia internă, cu 33 de puncte, şi a ajuns la 5 puncte de primul loc retrogradabil, ocupat în acest moment de Oţelul Galaţi. De partea cealaltă, nici gruparea clujeană nu a avut un retur mai bun de la venirea lui Vasile Miriuţă, însă ardelenii au câştigat ultimul meci din campionat, 1 – 0 la Galaţi, iar echipa se află în momentul de faţă pe locul 7, cu 38 de puncte. Lotul pietrean a plecat încă de joi spre Cluj, iar jucătorii şi antrenorii speră să vină din Ardeal cu un rezultat pozitiv. „Noi ne aflăm într-o situaţie delicată şi oarecum neaşteptată. După un parcurs foarte bun în prima parte a campionatului, ceva s-a dereglat la echipa noastră, iar ultimele rezultate ne-au întristat pe toţi, pe noi, pe spectatori şi chiar pe dumneavoastră care sunteţi alături de echipă. Am pregătit foarte bine jocul de la Cluj, băieţii parcă au un plus de ambiţie, în sensul că ceea ce s-a întâmplat până acum a fost un complex de împrejurări şi noi suntem încrezători, indiferent ce adversar întâlnim. Cred că sunteţi de acord că ultimul meci, cel cu Dinamo, nu a fost unul chiar rău, poate meritam mai mult. Mergem încrezători la Cluj aşa cum o facem de fiecare dată pentru că avem mare, mare nevoie de puncte. Echipa noastră are un potenţial cu totul difert faţă de aceste ultime rezultate”, a spus antrenorul Marian Bondrea înainte de plecarea spre Cluj, acolo unde ieri şi astăzi, galben-negrii au efectuat două antrenamente. Din păcate, jocul din etapa trecută cu Dinamo a lăsat urme adânci în tabăra pietreană, în condiţiile în care mai mulţi jucători sunt suspendaţi sau accidentaţi şi nu pot evolua în confruntarea cu CFR Cluj. Mijlocaşul Vlad Achim a ajuns la 9 cartonaşe galbene şi, conform regulamentului, va suporta o etapă de suspendare, iar Lucas Garcia şi Ştefănescu au suferit rupturi musculare şi vor rata tot sezonul. Lor li se adaugă mai vechii accidentaţi, Stana şi Slavikas, jucători care nici nu au făcut deplasarea la Cluj. „Din păcate, aşa cum s-a întâmplat la partidele din retur, iar avem o serie de jucători suspendaţi sau accidentaţi pe care nu îi putem folosi. Lucas şi Ştefănescu vor rata tot sezonul pentru că accidentările lor sunt destul de serioase şi vor avea nevoie de mai multe luni pentru refacere şi recuperare. Stana participă la antrenamente, însă resimte dureri la picior şi nu îl putem forţa, iar Slavikas s-a operat şi nu ne putem baza nici pe el în acest final de campionat. Sper totuşi ca cei care vor intra, e datoria lor pentru că fac parte din lot, să îi înlocuiască pe cei absenţi cu succes. Dacă altă dată s-au bucurat de o premiere în urma unui succes al celor care au jucat, acum e datoria lor să îi bucure pe cei care nu joacă, prin prestaţia lor”, a mai spus Marian Bondrea. În tur, la Piatra Neamţ, CFR s-a impus cu 1 – 0 prin golul lui Tade şi a provocat atunci primul eşec al Ceahlăului de pe teren propriu. Ceahlăul se află în momentul de faţă la minus 9 în clasamentul adevărului, după 8 victorii, 9 rezultate de egalitate şi 10 eşecuri, iar ultimele rezultate nu asigură liniştea necesară în sânul lotului. Cu toate acestea, tehnicienii pietreni dau garanţii că echipa va avea şi rezultate pozitive în acest final de sezon. „Capul sus după eşecul cu Dinamo, nu mai e timp de lamentări, atunci jucătorii au fost puţin frustraţi pentru că după aspectul jocului nu meritau să piardă. Dar în această săptămână, după ce i-am urmărit şi la antrenamente, băieţii sunt schimbaţi mult în bine”, a spus şi antrenorul Costel Ilie. Cu Miriuţă antrenor, CFR Cluj nu a avut un retur prea strălucit, iar jucătorii ardeleni sunt oarecum frustraţi pentru că nu şi-au primit banii de mai mult timp. Aceste aspecte nu prea îi interesează pe antrenorii pietreni, care sunt preocupaţi doar de jocul propriei echipe. „Echipa noastră e cea importantă şi poate de multe ori am greşit pentru că am dat o prea mare importanţă adversarului. În fond, noi ar trebuie să fim preocupaţi mult mai mult de jocul echipei noastre, să încercăm să ni-l impunem”, a mai spus Marian Bondrea, cel care a dorit să lămurească şi situaţia de pe banca tehnică, acolo unde colaborează în continuare cu Costel Ilie, cei 2 fiind prezenţi la conferinţa de presă. „Noi 2 am rămas în aceiaşi postură, avem puteri egale şi unul şi celălalt, diferenţa e că eu acum am coborât mai mult în iarbă. Ne consultăm permanent, facem antrenamentele împreună, există o colaborare foarte bună între noi. Din păcate ultimele rezultate nu au fost dintre cele mai bune, poate şi jucătorii au crezut că totul va veni de la sine, însă fotbalul te trădează dacă nu îi dai totul”, a mai ţinut să preciceze antrenorul Marian Bondrea. CFR Cluj – Ceahlăul se joacă astăzi de la ora 19 şi 30 de minute, iar runda cu numărul 28 mai programează întâlnirile: FC Vaslui – Corona Braşov, Dinamo Bucureşti – Astra Giurgiu, FC Botoşani – Pandurii Tg. Jiu, Săgeata Năvodari – Petrolul Ploieşti, ACS Poli Timişoara – Universitatea Cluj, FC Braşov – Concordia Chiajna şi Viitorul Constanţa – Steaua Bucureşti.
Poză f judeţ
Fotbal judeţean
Se joacă în devans
Astăzi se vor disputa meciurile rundei a 17-a în liga a patra de fotbal, iar partidele au fost devansate cu o zi pentru ca jucătorii să petreacă alături de familie prima zi a sărbătorilor de Paşte. Capul de afiş al acestei etape îl reprezintă partida de la Răuceşti, acolo unde a treia clasată, Speranţa din localitate, va primi vizita formaţiei de pe locul 7, Spicul Tămăşeni. Liderul, Voinţa Ion Creangă are o misiune destul de lejeră, în condiţiile în care va juca acasă cu Viitorul Podoleni, iar echipa de pe locul 2, Victoria Horia, evoluează pe terenul celor de la Siretul Doljeşti. Două rezultate sunt deja stabilite la masa verde, Energia Pângăraţi – Bradul Roznov 0 – 3 şi Moldova Cordun – Viitorul Săbăoani 3 – 0, în condiţiile în care formaţiile din Pângăraţi şi Săbăoani s-au retras din competiţie. Programul etapei a 17-a în liga a patra este următorul:
Speranţa Răuceşti – Spicul Tămăşeni
Voinţa Ion Creangă – Viitorul Podoleni
Energia Pângăraţi – Bradul Roznov 0 -3
Moldova Cordun – Viitorul Săbăoani 3 – 0
Siretul Doljeşti – Victoria Horia
LPS Roman – Bradul Borca
Tot astăzi se joacă şi meciurile din etapa a 15-a, respectiv a 17-a, în cele două serii din liga a cincea, partide care vor începe la ora 11. Un singur meci, din seria vest, cel dintre Stejarul Ţibucani şi Teiul Poiana Teiului este stabilit la masa verde. Gazdele au căştigat cu 3 – 0 deoarece formaţia din Poiana Teiului s-a retras din competiţie.
Seria est, etapa 15
Spicul Bozieni – Recolta Icuşeşti
Viitorul Ruginoasa – Voinţa Valea Ursului
Voinţa Boteşti – Tineretul Cândeşti
Biruinţa Gherăeşti – Zimbru Pânceşti
Voinţa Dochia – Arsenal Văleni
Seria vest, etapa 17
Viitorul Taşca – Zorile Urecheni
Lupii Bistriţei Alex.cel Bun – Olimpia Grinţieş
Bravo Bodeşti – Flacăra Brusturi
Voinţa Dobreni – CSS Tg. Neamţ
AS Grumăzeşti – Cimentul Bicaz
Stejarul Ţibucani – Teiul Poiana Teiului 3 – 0
Citez:”Ceahlaul e la 5 p de primul loc retrogradabil ocupat de Otelul”.Iaca nu mai sunt NICI MACAR 5p,galatenii castigand ieri in deplasare la Medias,echipa intrata si ea in hora ca si noi,dar care se va redresa et viitoare la….Piatra Neamt cu Ceahlaul care a devenit intre timp un fel de SMURD pt celelalte echipe.Nici nu mai stiu sentimentul trait dupa o victorie „acasa”.Cea mai mare realizare e egalul cu codasa U Cluj,sau remiza alba cu Petrolul aflat in 10 oameni.Trist.Ma abtin pt diseara.In rest un paste fericit romanilor si Ceahlaului.Nu echipei,ci……ZIARULUI.
drumul spre liga 2 pentru ceahlaul este asfaltat , ce mai , pana la finalul campionatului nu mai8 face nimic , asa ca succes in divizia B !!!
Corona, Viitorul, Sageata si Ceahlaul au cele mai mari sanse sa mearga la matineu, cu mentiunea ca INCA mai depinde de noi in conditiile cand jucam meciurile decisive cu Gaz Metan (A) si ACS Poli TImisoara, Sageata si Viitorul in (D).
Meciurile cu Botosani si Vaslui raman doar niste derby-ri moldovene unde fiind gazde ar trebui sa ne impunem dar cum Vasluiul a castigat mai mereu la Piatra…