Ceahlăul Piatra Neamţ va întâlni în deplasare pe CFR Cluj, în prima etapă din sezonul 014 – 2015 al ligii întâi. Astfel, băieţii lui Marin Barbu se vor duela la debutul noii stagiuni cu formaţia fostului lor antrenor, Vasile Miriuţă, dar se vor întâlni şi cu 2 foşti colegi, Aitor Monroy şi Daniel Stana, componenţi ai grupării ardelene. În runda a doua, galben-negrii vor evolua pe teren propriu cu nou promovata, ASA Tg. Mureş, după care se vor deplasa în Oltenia, pentru confruntarea cu Pandurii Tg. Jiu, din etapa cu numărul 3. Ceahlăul va juca cu Dinamo pe teren propriu în runda a patra, pe terenul celor de la Steaua o etapă mai târziu, iar în etapa a 13-a pe vicecampioana, Astra Giurgiu. Tragerea la sorţi pentru stabilirea ţintarului noului sezon a avut loc ieri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, acolo unde s-au stabilit şi meciurile din faza optimilor Cupei Ligii. Astfel, formaţia din Piatra Neamţ va debuta în această competiţie pe data de 18 sau 19 iulie, în deplasare, cu Oţelul Galaţi. Cele două formaţii vor susţine un singur meci iar echipa câştigătoare va accede în faza superioară a competiţiei. Indiferent de numele adversarelor întâlnite în primele runde, oficialii de la FC Ceahlăul spun că noua stagiune va fi una foarte grea pentru majoritatea echipelor care alcătuiesc liga întâi. „Nu consider benefică reducerea numărului de echipe nici pentru noi ca cluburi nici pentru fotbalul românesc, având în vedere că se reduce substanţial aria de selecţie care şi aşa era destul de limitată. Dacă aşa s-a decis ne vom conforma, cert este că va fi un campionat greu, o bătălie foarte importantă de la început până la sfârşit având în vedere că multe echipe, din cauza crizei financiare, îşi vor regla sau diminua bugetul la condiţiile actuale, ceea ce înseamnă că va slăbi ca valoare campionatul. Şi mă refer la majoritatea echipelor, nu la cele 4 – 5 care au potenţă financiară şi care se vor bate pentru cupele europene. Cred că va fi un campionat valoric mai scăzut dar cu o luptă pentru supravieţuire mai acerbă”, a spus Viorel Mestecăneanu, preşedintele CA de la FC Ceahlăul. Noul campionat va debuta pe data de 25 iulie, iar turul se va încheia la începutul lunii decembrie.
Program competiţional – liga I, sezon 2014 – 2015
Etapa I, 26 iulie
Rapid – Steaua
CS U Craiova – Pandurii Tg. Jiu
CFR Cluj – Ceahlăul
ASA Tg. Mureş – Universitatea Cluj
Concordia Chiajna – Astra Giurgiu
Dinamo – Oţelul Galaţi
FC Braşov – Petrolul Ploieşti
FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş
CSMS Iaşi – Viitorul Voluntari
Etapa II, 2 august
Steaua – CS U Craiova
Pandurii Tg. Jiu – CFR Cluj
Ceahlăul – ASA Tg. Mureş
Universitatea Cluj – Dinamo
Astra Giurgiu – FC Braşov
Oţelul Galaţi – Concordia Chiajna
Petrolul Ploieşti – FC Botoşani
Gaz Metan Mediaş – CSMS Iaşi
Viitorul Voluntari – Rapid
Etapa III, 9 august
Rapid – Gaz Metan Mediaş
CS U Craiova – Viitorul Voluntari
CFR Cluj – Steaua
Concordia Chiajna – Universitatea Cluj
Dinamo – ASA Tg. Mureş
FC Braşov – Oţelul Galaţi
FC Botoşani – Astra Giurgiu
CSMS Iaşi – Petrolul Ploieşti
Pandurii Tg. Jiu – Ceahlăul
Etapa IV, 16 august
ASA Tg. Mureş – Concordia Chiajna
Steaua – Pandurii Tg. Jiu
Ceahlăul – Dinamo
Universitatea Cluj – FC Braşov
Astra Giurgiu – CSMS Iaşi
Oţelul Galaţi – FC Botoşani
Petrolul Ploieşti – Rapid
Gaz Metan Mediaş – CS U Craiova
Viitorul Voluntari – CFR Cluj
Etapa V, 23 august
Rapid – Astra Giurgiu
CS U Craiova – Petrolul Ploieşti
CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş
Concordia Chiajna – Dinamo
FC Braşov – ASA Tg. Mureş
FC Botoşani – Universitatea Cluj
CSMS Iaşi – Oţelul Galaţi
Steaua – Ceahlăul
Pandurii Tg. Jiu – Viitorul Voluntari
Etapa VI, 30 august
ASA Tg. Mureş – FC Botoşani
Dinamo – FC Braşov
Ceahlăul – Concordia Chiajna
Universitatea Cluj – CSMS Iaşi
Astra Giurgiu – CS U Craiova
Oţelul Galaţi – Rapid
Petrolul Ploieşti – CFR Cluj
Gaz Metan Mediaş – Pandurii Tg. Jiu
Viitorul Voluntari – Steaua
Etapa VII, 13 septembrie
Rapid – Universitatea Cluj
CS U Craiova – Oţelul Galaţi
CFR Cluj – Astra Giurgiu
FC Braşov – Concordia Chiajna
FC Botoşani – Dinamo
CSMS Iaşi – ASA Tg. Mureş
Steaua – Gaz Metan Mediaş
Pandurii Tg. Jiu – Petrolul Ploieşti
Viitorul Voluntari – Ceahlăul
Etapa VIII, 20 septembrie
ASA Tg. Mureş – Rapid
Concordia Chiajna – FC Botoşani
Dinamo – CSMS Iaşi
Ceahlăul – FC Braşov
Universitatea Cluj – CS U Craiova
Astra Giurgiu – Pandurii Tg. Jiu
Oţelul Galaţi – CFR Cluj
Petrolul Ploieşti – Steaua
Gaz Metan Mediaş – Viitorul Voluntari
Etapa IX, 27 septembrie
Rapid – Dinamo
CS U Craiova – ASA Tg. Mureş
CFR Cluj – Universitatea Cluj
FC Botoşani – FC Braşov
CSMS Iaşi – Concordia Chiajna
Steaua – Astra Giurgiu
Pandurii Tg. Jiu – Oţelul Galaţi
Gaz Metan Mediaş – Ceahlăul
Viitorul Voluntari – Petrolul Ploieşti
Etapa X, 4 octombrie
ASA Tg. Mureş – CFR Cluj
Concordia Chiajna – Rapid
Dinamo – CS U Craiova
FC Braşov – CSMS Iaşi
Ceahlăul – FC Botoşani
Universitatea Cluj – Pandurii Tg. Jiu
Astra Giurgiu – Viitorul Voluntari
Oţelul Galaţi – Steaua
Petrolul Ploieşti – Gaz Metan Mediaş
Etapa XI, 18 octombrie
Rapid – FC Braşov
CS Craiova – Concordia Chiajna
CFR Cluj – Dinamo
CSMS Iaşi – FC Botoşani
Steaua – Universitatea Cluj
Pandurii Tg. Jiu – ASA Tg. Mureş
Petrolul Ploieşti – Ceahlăul
Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu
Viitorul Voluntari – Oţelul Galaţi
Etapa XII, 25 octombrie
Oţelul Galaţi – Gaz Metan Mediaş
ASA Tg. Mureş – Steaua
Concordia Chianja – CFR Cluj
Dinamo – Pandurii g. Jiu
FC Braşov – CS U Craiova
FC Botoşani – Rapid
Ceahlăul – CSMS Iaşi
Universitatea Cluj – Viitorul Voluntari
Astra Giurgiu – Petrolul Ploieşti
Etapa XIII, 1 noiembrie
Rapid – CSMS Iaşi
CS U Craiova – FC Botoşani
CFR Cluj – FC Braşov
Steaua – Dinamo
Pandurii Tg. Jiu – Concordia Chiajna
Astra Giurgiu – Ceahlăul
Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi
Gaz Metan Mediaş – Universitatea Cluj
Viitorul Voluntari – ASA Tg. Mureş
Etapa XIV, 8 noiembrie
Rapid – Ceahlăul
ASA Tg. Mureş – Gaz Metan Mediaş
Concordia Chiajna – Steaua
Dinamo – Viitorul Voluntari
FC Braşov – Pandurii Tg. Jiu
FC Botoşani – CFR Cluj
CSMS Iaşi – CS U Craiova
Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti
Oţelul Galaţi – Astra Giurgiu
Etapa XV, 22 noiembrie
CS U Craiova – Rapid
CFR Cluj – CSMS Iaşi
Steaua – FC Braşov
Pandurii Tg. Jiu – FC Botoşani
Ceahlăul – Oţelul Galaţi
Astra Giurgiu – Universitatea Cluj
Petrolul Ploieşti – ASA Tg. Mureş
Gaz Metan Mediaş – Dinamo
Viitorul Voluntari – Concordia Chiajna
Etapa XVI, 29 noiembrie
Rapid – CFR Cluj
CS U Craiova – Ceahlăul
ASA Tg. Mureş – Astra Giurgiu
Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaş
Dinamo – Petrolul Ploieşti
FC Braşov – Viitorul Voluntari
FC Botoşani – Steaua
CSMS Iaşi – Pandurii Tg. Jiu
Universitatea Cluj – Oţelul Galaţi
Etapa XVII, 6 decembrie
CFR Cluj – CS U Craiova
Steaua – CSMS Iaşi
Pandurii Tg. Jiu – Rapid
Ceahlăul – Universitatea Cluj
Astra Giurgiu – Dinamo
Oţelul Galaţi – ASA Tg. Mureş
Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna
Gaz Metan Mediaş – FC Braşov
Viitorul Voluntari – FC Botoşani
Program optimi – Cupa Ligii, 18 şi 19 iulie
Gaz Metan Mediaş – Pandurii Tg. Jiu
Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti
Rapid/CSU Craiova – Steaua Bucureşti
Oţelul Galaţi – Ceahlăul P. Neamţ
ASA Tg. Mureş/CSMS Iaşi – CFR Cluj
Concordia Chiajna – Dinamo Bucureşti
FC Braşov – Astra Giurgiu
Viitorul Voluntari – FC Botoşani