Ceahlăul, cu motoarele turate la maximum

salut echipa 1

* Pietrenii au avut parte de o prezentare inedită miercuri seară, în faţa câtorva sute de spectatori

 

Ceahlăul s-a prezentat suporterilor aşa cum îşi doreşte să meargă în acest campionat: cu motoare turate la maximum. Fotbaliştii, antrenorii, echipa medicală au făcut turul stadionului pe motociclete, unul câte unul. Spectacolul de prezentare, organizat miercuri seară, deschis de un moment dedicat aniversării a 20 de ani de la prima promovare în Liga I, a ţinut până după miezul nopţii şi a fost încheiat de legendara trupă Phoenix.

Jucătorii au asistat mai întâi la un meci al selecţionatei fostelor glorii ale Ceahlăului şi politicienilor nemţeni versus echipa care a rezistat Juventusului, în 1999. În echipa old-boys a intrat şi antrenorul principal Vasile Miriuţă, care a trebuit să îşi înfrunte secunzii, Costel Ilie şi Radu Lefter, doi dintre protagoniştii dublei istorice de acum 14 ani.

Echipaţi în negru-portocaliu, fotbaliştii au urcat apoi în şa pentru a fi prezentaţi publicului. Primul a ieşit din tunel Vlad Achim, urmat de întreg lotul, în care a intrat şi ultimul venit la Piatra Neamţ, albanezul Edon Hasani. Înşiruirea s-a făcut în ordine alfabetică. Unii dintre jucători şi-au descoperit cu această ocazie pasiunea pentru motoare şi nu s-au mulţumit cu un singur tur. Înconjurul arenei s-a făcut în mai multe viteze şi foarte zgomotos. La final, întreaga echipă a mai dat un tur de teren pe jos, pentru a saluta suporterii, iar fotografia festivă s-a realizat printre artificii şi confeti.

Vasile Miriuţă şi-a strâns apoi jucătorii şi i-a trimis la odihnă. Sâmbătă, Ceahlăul începe un nou campionat în Liga I, al treilea consecutiv, iar la debut întâlneşte campioana, Steaua. Înaintea primei confruntări, după o prezentare inedită pentru toţi eroii ei, motociclişti sau fotbalişti, jucătorii şi antrenorii îşi doresc aceleaşi lucruri: să fie mai buni şi să reuşească mai mult decât în precedentul campionat. Şi, bineînţeles, să nu le lipsească suporterii, care nu au venit în număr prea mare la stadion, miercuri seară.

„Sunt suporterii cei mai apropiaţi sufleteşte de Ceahlăul şi istoria clubului”, a spus preşedintele Consiliului de Administraţie, Viorel Măstăcăneanu.

Măcar viitorul, în ceea ce priveşte suporterii, este asigurat. Cel mai tânăr membru al galeriei pietrene, Mattia Liciu, a făcut o demonstraţie la tobe, miercuri seară, la centrul terenului, iar mica interpretă Andreea Palade, care a precedat în concert Phoenixul, a părut să se simtă în largul ei şi pe o scenă amenajată pe gazonul de fotbal.

 

Antrenorul Costel Ilie: „Să ne găsim la final tot în Liga I”

– E o experienţă inedită pentru tine?

– Da, este ceva deosebit.

– Ce te sperie mai tare, motorul sau Steaua?

– Normal că Steaua. Cu motoarele mă întâlnesc în fiecare zi. Cu Steaua, doar de două ori pe an.

– Ce vrea Ceahlăul în acest campionat?

– Să ne găsim la final tot în Liga I şi, dacă se poate, fără emoţiile din precedentul sezon.

 

Mijlocaşul Doru Popadiuc: „Vreau să îl fac mândru pe tatăl meu”

– Îţi place prezentarea?

– Da, este foarte frumoasă. Este ceva deosebit.

– Ce îşi doreşte mezinul Ceahlăului în noul campionat?

– Îmi doresc să debutez în prima ligă, cum visez de mic. Vreau să îl fac mândru pe tatăl meu. Cu ajutorul echipei, sper să evoluez cât mai bine, dacă antrenorii mă vor folosi. Îmi doresc şi să fiu sănătos.

– Steaua este de speriat sau de bătut?

– Greu de spus. Şi de speriat, însă ne jucăm şansa.

 

Portarul Bogdan Miron: „Vreau ceva mai mult, mult mai mult …”

– E ceva nou pentru tine?

– Oooh, da! Nu am mai alergat niciodată prin stadion cu motorul.

– Ai emoţii, ori Steaua este un pericol mult mai mare?

– Nu am emoţii, iar Steaua nu trebuie să ne sperie. Trebuie să ne motiveze.

– Ce vrea Cealăul de la noul campionat?

– Să îi fie mai bine şi mai uşor decât anul trecut. Să nu mai ajungem să jucăm cu emoţii până în ultima etapă.

– Bogdan Miron ce îşi doreşte?

– Vreau ceva mai mult, mult mai mult decât am reuşit în ultimul sezon.

 

Antrenorul Vasile Miriuţă: „Să facem fericiţi fanii pe care îi avem!”

– Veniţi din Germania, probabil sunteţi obişnuit cu astfel de prezentări.

– Nu, este inedită şi pentru mine. Este o surpriză plăcută.

– Vă plac motoarele?

– Îmi plac foarte mult. Am prieteni care au motoare frumoase, dar şi acestea sunt foarte frumoase.

– Ce vă doriţi de la noul campionat?

– Unul mai bun decât cel care a trecut. Să facem fericiţi fanii pe care îi avem!

 

Lotul Ceahlăului pentru campionatul 2013- 2014:

Portari: Bogdan Miron, Martin Jicha, Bojan Jovic;

Jucători de câmp: Vlad Achim, Lucian Cazan, Cristian Călin, Cătălin Chiş, Sebastian Chitoşcă, Gabriel Cânu, Marian Constantinescu, Andrei Dumitraş, Lucas Garcia, Adrian Gheorghiu, Bojan Golubovic, Edon Hasani, Alexandru Ichim, Gabriel Jula, Andrei Marc, Marius Onciu, Doru Popadiuc, Marius Rusu, Daniel Stana, Cătălin Ştefănescu, Sorin Tabacariu, Andrei Ţepeş şi Gelu Velici.

Antrenori: principal, Vasile Miriuţă; secunzi, Costel Ilie şi Radu Lefter; preparator fizic, Victor Assamoah; maseuri, Costin Ilie şi Ioan Stan.