Ceahlăul aşteaptă mai mult de la viitor

* Managerul Gheorghe Chivorchian a făcut, ieri, bilanţul ultimei jumătăţi a lui 2012

Ceahlăul încheie un an dificil, în care mulţumirea unei clasări onorabile la finalul campionatului trecut (locul 10) este umbrită de un tur nereuşit în noul sezon. Managerul grupării pietrene, Gheorghe Chivorchian, a făcut un bilanţ al acestei a două jumătăţi de an, care nu dă prea multe motive de bucurie.

„Singurul motiv de apreciere pentru acest an ar fi că am rămas în prima ligă. Dacă vorbim de prima parte din noul campionat, nu sunt mulţumit. Locul pe care se află echipa nu ne dă linişte. Nici nu mi se pare moral ca atunci când o întreagă comunitate investeşte în tine, să nu o poţi răsplăti. Am fi putut face asta printr-o clasare mai bună la finalul celor 19 etape, dar şi o calificare în Cupa României, care ne-a fost la îndemână. Eliminarea a fost ruşinoasă şi dureroasă, mai ales că a venit de la o echipă pe care o învinsesem categoric în campionat”, a declarat Gheorghe Chivorchian.

Managerul Ceahlăului aşteaptă mai mult şi de la viitor. Revenit la Piatra Neamţ cu dorinţa de a reforma clubul de jos, Gheorghe Chivorchian vrea ca echipa mare să ajungă să se bazeze mai mult pe propriul Centru de copii şi juniori. Acesta produce, dar nu confirmă. Tinerii fotbalişti nu sunt prezenţe constante în lotul echipei mari, iar din şcoala proprie, Ceahlăul a folosit meci de meci doar un singur jucător, pe Alexandru Ichim.

„Eu vreau 5-6 jucători titulari, nu pentru a fi la număr în lot”, a spus Gheorghe Chivorchian, amintind de anii 90 ai clubului, în care Ceahlăul a promovat şi rezistat în Liga I cu jucători crescuţi la Piatra Neamţ. „Am avut o generaţie frumoasă, cu o concurenţă acerbă în echipă şi în club. Mulţi ani, au venit din urmă jucători care au asigurat schimbul de generaţii. De valoarea aceasta ne trebuie tineri. Asta vrea publicul. Suporterii nu doresc jucători blazaţi, mulţumiţi doar pentru că se află pe teren. Doresc jucători care luptă, care îi obligă să se ridice în picioare”.

Managerul Ceahlăului şi-a reproşat că nu a acordat mai multă atenţie Ceahlăului II, „veriga” care leagă echipa mare de viitorul său, juniorii. Satelitul se va transforma într-o grupă de elită, din 2013, care va beneficia de condiţiile echipei mari.

„În vară, vom trage linie, să vedem cum s-a lucrat şi ce rezultate s-au obţinut. În momentul în care tinerii jucători sunt promovaţi la echipa mare, ei trebuie să fie cu şcoala fotbalului terminată şi cu masteratul luat. Cred că s-a greşit până acum. Un jucător trebuie conştientizat că atunci când este promovat la echipa mare, trebuie să facă tot posibilul să nu mai plece”, a mai spus managerul Gheorghe Chivorchian.

 Oficialul Ceahlăului le-a mulţumit tuturor celor care au susţinut clubul în 2012 şi a încheiat exprimându-şi speranţa că 2013 le va aduce tuturor mai multe împliniri.

* Turneu în Spania

Ceahlăul a ales Spania pentru turneul de pregătire din pauza competiţională de iarnă. Pietrenii vor pleca într-un stagiu de pregătire şi jocuri pe 2 februarie şi vor reveni la Piatra Neamţ după două săptămâni. Ei nu îşi cunosc încă adversarele, dar vor să se asigure că toate îşi vor respecta angajamentele.

„Nu vrem să se mai întâmple ca în alţi ani, să trebuiască să ne schimbăm programul pentru că unele echipe s-au răzgândit. Cine nu respectă înţelegerea, va plăti”, a precizat managerul Ceahlăului, Gheorghe Chivorchian.

Cei de la Ceahlăul şi-au stabilit doar calendarul pentru turneul din Spania, care se va desfăşura între 2 şi 16 februarie, cu jocuri pe 4, 6, 8, 10, 12 şi 14 februarie.

Pietrenii se vor reuni pe 10 ianuarie, pe 12 vor efectua vizita medicală la Centrul Naţional de Medicină Sportivă, iar pe 14 vor intra în cantonament. Prima etapă a pregătirii centralizate se va desfăşura la Piatra Neamţ, până pe 23 ianurie, şi se va încheia cu un joc amical cu Petrotub Roman.

Înainte de a pleca în Spania, Ceahlăul va mai disputa două partide de pregătire, cu ASC Bacău (26 ianuarie) şi Rapid Suceava (30 ianuarie).

Pietrenii îşi doresc să îşi completeze lotul măcar până la plecarea în Spania. Ceahlăul are deja două noutăţi, prin revenirea lui Andrei Dumitraş, de la Steaua, şi aducerea lui Adrian Gheorghiu, de la FC Vaslui.