Ceahlăul are comitet de jucători

vestiar ceahlaul

* O dată pe săptămână, aleşii echipei discută cu antrenorii problemele şi doleanţele fotbaliştilor

 

Ceahlăul s-a arătat lumii mult schimbată în acest campionat, dar nici vestiarul nu mai este ce a fost. Vasile Miriuţă a adus un model german şi în „culise”. După ce a impus un căpitan străin, bosniacul Bojan Golubovic, inspirat, antrenorul a ales şi un comitet al jucătorilor, care să îi reprezinte pe aceştia în relaţia cu echipa tehnică şi conducerea clubului.

„Am dorit, prin acest comitet, să existe o comunicare reală între jucători şi antrenori. Dacă sunt probleme, le discutăm şi încercăm să le rezolvăm”, a precizat antrenorul Ceahlăului, Vasile Miriuţă.

Aleşii sunt de mai multe naţionalităţi, jucători mai vechi sau noi. O dată pe săptămână, ei se întâlnesc cu antrenorii şi le prezintă problemele şi doleanţele coechipierilor. Dacă între timp a intervenit o necesitate, aceasta poate fi prezentată în orice moment conducerii tehnice.

„Poate unul dintre jucători are o problemă personală, a cărei rezolvare nu suportă amânare. Decât să fie pe jumătate absent la antrenament, prefer să mă lipsesc de el şi să îl am sută la sută prezent la următorul”, a mai precizat Vasile Miriuţă.

Metoda de comunicare dă rezultate. Antrenorul spune că jucători mai puţin comunicativi au devenit mai deschişi, ceea ce contribuie şi la îmbunătăţirea relaţiilor pe teren.

Vasile Miriuţă a preluat modelul comitetului de jucători de la Energie Cottbus, din care a făcut parte cât a jucat la formaţia germană, în Bundesliga.