Ceahlăul Piatra Neamț – SC Bacău 2-3 (0-2). Au marcat, Chitoșcă 74’, Stana 88’-pen/Burcă 9’, Adăscăliței 29’, Vraciu 89’
Stadion: Municipal, teren bun, vreme frumoasă, spectatori, cca. 100
Ceahlăul: Barna – Margină, Masella(Stahie 59’), Cazan, Călin – Popadiuc(Iovu 56’), Căruță, Ștefănescu, Stana, Drăghiceanu – Chitoșcă. Antrenor, Mihai Ionescu.
SC Bacău: Miron – Burcă, Ciută, Lozneanu, Drugă – Dumitriu, Antim(Corban 77’), Adăscăliței, Pungă(Neagu 70’), Vraciu – Pavel(Hurdubei 59’). Antrenor, Cristi Popovici.
Cartonașe galbene: Stahie 65’/Drugă 87’
Arbitrii: Marius Chioran – central, Iulian Szekely, Petrică Câmpeanu – asistenți, Răzvan Beldiman – rezervă.
Observatori: Liviu Seceanu, Ciprian Paraschiv.
Ceahlăul Piatra Neamț a pierdut cu 2-3 partida de pe teren propriu cu SC Bacău, în etapa a zecea a seriei întâi din liga a doua și a ajuns la cea de-a șaptea înfrângere din actuala stagiune. În ciuda eșecului, băieții lui Mihai Ionescu au arătat că știu fotbal și că, atunci când vor, pot reuși. Au demonstrat-o în ultimele 20 de minute ale meciului de sâmbătă, când au dominat autoritar, au pasat frumos, au construit, au avut ocazii și prin prestația avută, nu i-au lăsat deloc pe băcăoani să treacă în jumătatea adversă.
Însă, până atunci, scenariul partidei de pe Municipal a semănat izbitor cu precedentele jocuri ale Ceahlăului, adică cu un început foarte prost, ceea ce a permis adversarului să și înscrie. Practic, trupa lui Cristi Popovici a marcat primele două goluri din două faze fixe, unde jucătorii echipei gazdă nu au știut să își țină adversarii și au greșit decisiv. Mai întâi, în minutul 9, Pungă a centrat bine din corner la colțul scurt, iar acolo s-a aflat fundașul Burcă care, nemarcat de nimeni, a pus piciorul, mingea a fost respinsă de Barna în bară, după care a intrat în poartă. Golul i-a motivat și mai tare pe oaspeții, care în minutul 18 au avut șansa să se desprindă la 2-0, atunci când Pavel, fostul jucător de la Ceahlăul, a scăpat singur spre poarta adversă, însă l-a țintit pe goal-kepper-ul pietrean. S-a făcut totuși 2-0, în minutul 29, în urma unui corner mai scurt, când același Pungă a centrat perfect, iar Adăscăliței, nestingherit de nimeni, a punctat pentru 2-0.
Gazdele nu s-au văzut deloc în primele 45 de minute și astfel SC Bacău a intrat cu un avantaj de 2-0 la vestiare, avantaj pe care și-l puteau mări în minutul 54, atunci când Pavel a șutat bine din careu, însă Barna a fost atent și a reținut. Vraciu a avut și el o situație bună în minutul 63, când a pătruns în careu, l-a lobat pe portarul pietrean, dar mingea s-a dus puțin pe lângă bară, pentru ca două minute mai târziu să se petreacă o fază ciudată la poarta Ceahlăului. Antim și Adăscăliței au scăpat singuri cu Barna, primul i-a pasat celui de-al doilea care a înscris simplu, însă unul dintre tușieri a ridicat fanionul pentru ofsaid, iar centralul a anulat golul. Barna a degajat greșit până la un adversar, care a ratat, însă a urmat un corner, iar Bacăul a ratat din nou cu seninătate. Vraciu a ratat apoi cea mai mare ocazie a Bacăului din partea a doua, când a șutat mult peste dintr-o situație bună, spre disperarea antrenorului Cristi Popovici. Din acel moment, rolurile s-au schimbat, iar gazdele au reintrat în joc, după reușita senzațională de 1-2 a lui Chitoșcă. Mijlocașul pietrean a șutat frumos aproape de vinclu, de la circa 30 de metri, fază la care fostul portar de la Ceahlăul, Miron, a rămas spectator. Gazdele au început apoi să preseze la poarta adversă și au avut o ocazie imensă, când Iovu a trimis cu latul puțin peste, după pasa lui Ștefănescu. Același Ștefănescu a obținut o lovitură de la 11 metri, în minutul 88, după ce a fost faultat în careu de Drugă, iar Stana nu a ratat de la punctul cu var. S-a făcut 2-2, iar puținul public din tribune cereau și golul al treilea, gol care din păcate a venit în poarta Ceahlăului. Vraciu a marcat golul victoriei în minutul 89, imediat după reușita gazdelor, când a înscris simplu din 2 metri, după o acțiune excelentă creată pe partea stângă de un coechipier.
Și astfel s-a scris istoria partidei de pe Borzoghean, una interesantă, însă cu un deznodământ nefavorabil pentru gazde. „Aceeași placă, am început foarte prost, am luat două goluri din faze fixe și apoi a fost greu să revenim. Totuși băieții au avut atitudine astăzi, au crezut în șansa lor, au muncit și au egalat, dar din păcate am primit acel gol din final. În situația în care ne aflăm este foarte greu și nu știu cum putem continua“, a spus la final Mihai Ionescu, cel care a lăsat să se înțeleagă că este posibil să părăsească și el echipa, după Costel Ilie. „Este foarte greu și nu putem continua așa. Voi sta vreo două sau 3 zile să meditez, și apoi voi anunța conducerea dacă mai continui ca principal la echipă“.
Ceahlăul a rămas cu 4 puncte pe ultimul loc în serie, iar runda viitoare va întâlni în deplasare pe Oțelul Galați. „Nu mi-a plăcut deloc evoluția echipei mele, puteam avea 4 sau 5-0, însă am fost egalați, dar am avut noroc în final. Chiar am intrat în vestiar la băieți și, în loc să-i felicit pentru victorie, le-am spus că astăzi au jucat slab. E bine totuși că am câștigat, iar acum ne pregătim de meciul foarte important din Cupa României, când vom juca la Bacău cu vicecampioana, ASA Târgu Mureș, o partide specială pentru noi din care sperăm să ieșim cu bine“, a spus și Cristi Popovici, principalul de la SC Bacău, echipă care după succesul de la Piatra Neamț a ajuns pe primul loc în clasament, cu 19 puncte.
Steaua îi vrea pe Ștefănescu, Popadiucși Chitoșcă
Trei jucători din lotul Ceahlăului, foști sau actuali internaționali de tineret, Cătălin Ștefănescu, Doru Popadiucși Sebastian Chitoșcă, au șanse mari ca din iarnă să joace pentru Steaua București. Patronul Gigi Becali vrea să aibă o echipă cu cât mai mulți români, și astfel s-a orientat către cei 3 jucători pietreni, care în total vor costa 150.000 de euro. Steaua va plăti doar 50.000 de euro, pentru că mai are de recuperat de la FC Ceahlăul o datorie de 100.000 de euro, după transferul din urmă cu 4 ani al lui Dumitraș. Antrenorul Mihai Ionescu nu știe despre această tranzacție, dar se bucură pentru jucători că au posibilitatea să ajungă la un club de tradiție din fotbalul românesc.
Rezultate, etapa 10
Ceahlăul Piatra Neamț – SC Bacău 2-3 (0-2)
Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila 5-1 (3-0)
Dunărea Călărași – Gloria Buzău 8-0 (4-0)
CS Balotești – ACS Berceni 1-1 (0-1)
Farul Constanța – Oțelul Galați 1-0 (1-0)
Rapid București – Rapid CFR Suceava, se joacă astăzi, ora 18
Bucovina Pojorâta a stat
Clasament
1.SC Bacău 10 6 1 3 12-9 19p
- Rapid București 8 6 0 2 12-5 18p
- Rapid CFR Suceava 9 6 0 3 13-9 18p
- Farul Constanța 9 5 2 2 14-9 17p
- Dunărea Călărași 9 4 4 1 16-4 16p
- Dacia Unirea Brăila 9 5 1 3 11-12 16p
- Academica Clinceni 9 4 2 3 18-10 14p
- ACS Berceni 9 3 3 3 12-13 12p
- Bucovina Pojorâta 9 2 3 4 12-13 9p
- CS Balotești 9 2 3 4 6-10 9p
- Oțelul Galați 10 2 1 7 6-13 7p
- Gloria Buzău 9 2 1 6 8-23 7p
- Ceahlăul Piatra Neamț 9 1 1 7 5-15 4p