Ceahlăul, 6 – 1 cu Petrotub Roman

doru popadiuc
Ceahlăul a învins cu 6 – 1 formaţia de ligă a treia, Petrotub Roman, într-un meci de verificare care a avut loc miercuri după amiază pe terenul sintetic de la stadionul Municipal. La pauză, băieţii lui Costel Ilie au condus cu 3 – 0. Golurile pietrenilor au fost marcate de Golubovic şi Popadiuc, de câte două ori, Cazan şi Chitoşcă, în timp ce pentru formaţia din Roman a înscris Daniel Marin. În amicalul de la Piatra Neamţ, primul susţinut după venirea din Croaţia, Ceahlăul a început cu următoarea formulă de echipă: Jovic – Dumitraş, Cazan, Marc, Vaidas – N’Tambue, Onciu, Lucas Garcia, Gheorghiu, Lopez – Golubovic. În partea a doua au mai intrat şi alţi jucători, cu excepţia lui Achim, Jula şi Dică, accidentaţi. „A fost un test util. Suntem mulţumiţi de modul cum ne-am pregătit până acum. Vaidas şi Lopez sunt jucători care îmi plac şi au şanse mari să rămână la noi, iar pe N’Tambue trebuie să îl mai văd într-un amical. Mi-aş dori ca Marc să rămână la noi, este un jucător util, dar ştim care este strategia clubului şi dacă să primeşte o ofertă bună pentru el nu avem ce face, trebuie să îl lăsăm”, a spus la finalul meciului antrenorul gazdelor, Costel Enache. Ceahlăul va susţine următoarea partidă de verificare duminică, de la ora 11, tot la Piatra Neamţ cu Aerostar Bacău sau Cetatea Tg. Neamţ.