Ceahlăul trebuie să bată Clujul, în această seară, pentru a-şi conserva şansele de rămânere în Liga I. Acestea au rămas intacte după înfrângerea de la Giurgiu, din etapa trecută, unde pietrenii au avut o repriză secundă de coşmar. Formaţia nemţeană a depăşit momentul şi este pregătită să obţină un rezultat favorabil în fa ţa lui U Cluj, adversara din etapa a 28-a. Un meci nu important, “cel mai important”, consideră antrenorul Ceahlăului, Costel Enache.
“Este un joc care, psihologic, poate crea multe problema. Mă gândesc la etapele care urmează. Vom avea meciuri destul de grele şi ne trebuie rezultate. Nu mai este prea mult timp pentru a aduna puncte. Orice punct este esenţial pentru noi, iar meciul cu U Cluj constituie un moment psihologic important”, a declarat principalul pietrenilor.
Cifrele Clujului “vorbesc” despre o echipă foarte pragmatică, constant bună în returul campionatului, în care se află pe locul 9, faţă de tur, pe care l-a terminat a 15-a. Ardelenii nu înscriu mult în deplasare- au o medie sub 1- dar au talentul de a scoate puncte din aproape nimic. Este exact genul de formaţie care face viaţa grea gazdelor. De la meciul cu Steaua, 0-1, U Cluj nu a mai pierdut nici un joc în 2013, până acum o etapă, când a cedat cu 3-4, acasă, în faţa Mediaşului.
“Este o echipă disciplinată, muncitoare, care pleacă cu mare încredere în jocuri. A şi obţinut destul de multe puncte, ceea ce i-a sporit încrederea. Este o echipă dispusă la efort, cu un joc agresiv şi câţiva jucători de valoare, care pot face diferenţa”, a caracterizat Costel Enache adversara din această seară.
După meciul cu U Cluj, Ceahlăul va avea două deplasări consecutive, la Mediaş şi în capitală, pentru jocul cu Dinamo. Prima echipă care vine pe Municipal, în luna mai, este Sporting Vaslui.
Celelalte meciuri din etapa a 28-a: astăzi, Rapid- CS Tr. Severin (ora 21,30, Digi Sport); sâmbătă, Petrolul- Viitorul Constanţa (ora 19, Digi Sport), FC Vaslui- Astra Giurgiu (ora 21,30, Digi Sport); duminică, Dinamo- Gaz Metan Mediaş (ora 14, Dolce), CFR Cluj- Steaua (ora 20,30, Digi Sport); luni, Pandurii- Gloria (ora 19, Dolce Sport), Oţelul- Concordia Chiajna (ora 19, Digi Sport), CSMS Iaşi- Fc Braşov (ora 21,30, Digi Sport).
Clasament
1. Steaua 27 20 5 2 62-23 65
2. Astra Giurgiu 27 15 5 7 54-28 50
3. Pandurii 27 15 5 7 42-35 50
4. Petrolul 27 13 10 4 42-23 49
5. Dinamo 27 13 7 7 39-29 46
6. FC Vaslui 27 11 9 7 37-28 42
7. Rapid 27 11 8 8 28-25 41
8. CFR Cluj 27 10 9 8 46-31 39
9. FC Braşov 27 10 8 9 35-37 38
10. Gaz Metan 27 10 7 10 33-38 37
11. Oţelul* 27 8 9 10 31-34 31
12. U Cluj 27 7 8 12 27-42 29
13. Viitorul 27 5 12 10 31-40 27
14. Ceahlăul 27 7 6 14 34-47 27
15. Concordia Chiajna 27 6 8 13 22-42 26
16. CS Tr. Severin 27 5 8 14 25-36 23
17. CSMS Iaşi 27 6 4 17 26-40 22
18. Gloria 27 3 8 16 18-53 17
* Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare de două puncte
* Ceahlăul, fără spanioli
Ceahlăul nu va putea conta astăzi pe spaniolii săi. Monroy este suspendat, iar Moreno incomplet refăcut după accidentarea suferită în partida de la Giurgiu. Fundaşul dreapta a suferit o întindere şi nu s-a antrenat trei zile. Nici Onciu, care lipseşte de la jocul cu FC Braşov, nu este apt sută la sută pentru meciul din această seară.
“Marius Onciu a trecut de perioada de recuperare medicală şi sportivă şi a început să facă antrenamente cu echipa, dar încă nu este la momentul în care poate face parte din lot. Mai are nevoie de puţin timp pentru a reintra în ritm”, a precizat antrenorul Ceahlăului, Costel Enache.
Revin în echipă Bădescu, Rusu şi Stana, absenţi de la meciul cu Astra Giurgiu.
DESPRE CLUJENI DE CE NU SPUNETI NIMIC?ADICA CINE JOACA, CINE NU, DE LA EI?SLABUT ARTICOL…