*Sport național: uitatul peste gard
Turcia este o țară foarte puternică. Turcia este o republică democratică, laică, constituțională, al cărei sistem politic a fost stabilit în 1923. Turcia este un stat membru al ONU, NATO, OSCE, OECD, OIC și Consiliul Europei. Are o populație de 72,5 milioane de locuitori, cu o rată de creștere de 1,45%. În octombrie 2005 Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Ankara. Noi glumeam, cum glumim noi mereu, că cel mai bun vecin al nostru este Marea Neagră, dar turcii ne-au fost vecini destul de buni, mai ales după revoluția lui Decembrie, Gorbaciov, Iliescu, Roman și Brucan.
Dar, din când în când, fostele imperii își resetează orgoliile, iar democrația de la „demos“ (popor) și „kratos“ (putere) rămâne o vorbă-n vânt. Conducerea de către popor devine o fantoșă, este de paie, se lasă fascinată de câte un ins dominant, un simplu om, un simplu mergător pe două picioare, care se duce și el la closet, care are, și el, poate, hemoroizi sau suferințe (precum amicul său Victor Ponta, operat în Turcia la genunchi, se mai întâmplă!), dar care face istorie. Recep Tayyip Erdogan, al 12-lea președinte al Turciei, face în aceste zile istorie. Și, pur și simplu, are, la Incirlik, o bază americană cu bombe atomice pe care a înconjurat-o, după puci, cu 7.000 de polițiști turci. Așa, ca să se știe cine-i șeful acolo. Mai are și un angajament față de valorile islamice, câștigând astfel percepția musulmanilor turci care, la o primă vedere, au ieșit în stradă și l-au salvat de la tentativa de lovitură de stat. Și mai are el multe, chiar multe atuuri în mânecă.
Noi, europenii din România (cu o populație aproximativă de 20 de milioane, că habar n-avem câți mai suntem aici, dar sigur cu un spor natural negativ și cu o republică semi-prezidențială), democrați rău de tot și deschiși ca o parașută, cu un președinte saș (o culme a toleranței etnice a românilor), cu un guvern de funcționari UE, cu bază NATO la Deveselu și cu Băsescu tânjind la funcția de premier, ne vedem de treaba noastră, adică ne tot uităm peste gard. La Deveselu (unde stă să vină Donald Trump, într-o toamnă, dar pupat pe frunte de Victor Orban, într-un discurs recent), la unguri, la bulgari, la polonezi sau la turci. Desigur, vorbim cu nostalgia unei democrații ideale, inexistente, visată la revoluție, fiindcă fiecare este cu democrația lui, iar noi avem o definiție genială, o sintagmă de la nenea Nelu Iliescu: democrația originală.
*Steaua lui Recep Tayyp Erdogan
În secolul XIV, Imperiul Otoman a reînviat vechiul concept al califatului, proclamând că sultanul și califul sunt aceeași persoană. Situația nu s-a schimbat până în 1924, când Mustafa Kemal Atatürk, marele modernizator, a abolit instituția ca pe o relicvă, afirmând că turcii trebuie să edifice o nouă Turcie și să lase în urmă învechitul imperiu, atât din punct de vedere istoric cât și spiritual. La vremea respectivă, lumea musulmană s-a împărțit în două. Atunci, „The Economist“ surprindea diferența dintre cele două lumi: pentru turci și alte naționalități, proaspăt eliberate de sub legea otomană, „ideea de naționalitate occidentală câștigă teren, iar Califatul își pierde puterea de fascinație“. Însă publicația a continuat, notând că pentru musulmanii aflați sub ocupație colonială, „Califatul poartă un mesaj de mântuire prin solidaritatea musulmană internațională“.
Așa că vorbim despre steaua lui Recep Tayyp Erdogan. Provenit din mijlocul poporului, musulman pios, șeful organizației de tineret a Milli Görüș în Istanbul și liderul filialei Refah din marele oraș de pe malurile Bosforului, Erdogan a devenit repede purtătorul de cuvânt al celor „fără voce“, al maselor de musulmani pioși din Anatolia, atât de disprețuiți de elitele kemaliste. Astăzi are 62 de ani, este fiul unui paznic de coastă de la Marea Neagră, la 13 ani a venit cu familia în Istanbul, unde, printre altele, ca să câștige un ban în plus, vindea limonadă și covrigi cu susan pe străzi. A absolvit liceul de predicatori musulmani, a absolvit o facultate de comerț. A fost și jucător profesionist de fotbal, iar un stadion (din Kasimpsa) îi poartă numele. În 1994 a ajuns primul primar islamist al Istanbulului, promițând printre altele construirea de minarete în întreg orașul. În 1998 a fost condamnat la patru luni de închisoare pentru că a recitat la un miting din versurile, considerate subversive, gânditorului naționalist-islamist turc Ziya Gokalp: „Minaretele sunt baionetele noastre, cupolele lor coifurile noastre,/ Moscheile sunt cazărmile noastre și credincioșii, soldații noștri/ Această armată divină îmi așteaptă religia, Allah e mare!, Allah e mare!“.
Alături de Abdullah Gül, amic din studenție și altă stea a Refah, și Milli Görüș, Erdogan a înființat în 2001 Partidul Dreptății și Dezvoltării (AKP). Peste un an, noul partid islamist a fost marele câștigător al alegerilor, cu 34,22% din voturi! Generalii turci trăiau în plin coșmar: un partid islamist câștiga din nou alegerile, iar liderii lui se afișau peste tot, pentru prima oară în era Turciei republicane, împreună cu consoartele lor acoperite de hijab! Abdullah Gül a ocupat în 2002 funcția de prim ministru, în timp ce Taypp Erdogan își termina sentința de suspendare din viața politică, primită pentru declamarea poemului cu mesaj islamist.
A urmat un nou triumf electoral al AKP în 2007 și, spre disperarea taberei laice, președinte al Turciei a fost ales de către parlament după trei tururi de scrutin, cu toată împotrivirea armatei, islamistul Abdullah Gül. Acesta s-a instalat la palatul Cankaya împreună cu soția ce umbla în permanență acoperită de văl. Se căsătorise cu ea când aceasta avea doar 14 ani! Așadar, prim-ministru era islamistul Tayyp Erdogan, iar islamistul Abdullah Gül, partenerul său, ajunsese președintele republicii! Coșmarul era în plină desfășurare. Islamiștii monopolizau conducerea statului turc. Sute de înalți ofițeri au fost trecuți în rezervă sau arestați, judecați și condamnați pentru „complot împotriva Statului“. Armata turcă și-a pierdut astfel prerogativele politice, ajungând în slujba „puterii civile“, rămânându-i doar sarcina de a combate terorismul și de a apăra frontierele. Singura forță garantă a laicității era astfel înfrântă. Pe 19 decembrie 2012, organizația „Reporters sans frontieres“ raporta că Turcia devenise cea mai mare închisoare pentru ziariști, din întreaga lume: 72 de profesioniști mass-media erau închiși! Ceilalți „funcționau“ supunându-se autocenzurii. Portul vălului islamic a fost autorizat în universități, iar cel al hijabului în liceele religioase. În 2013, Sadik Yakut, vicepreședintele parlamentului turc, declara: „Turcia a făcut o eroare istorică permițând înființarea școlilor mixte (băieți și fete) după modelul occidental“, iar Erdogan se pronunța contra căminelor studențești mixte. Tot el aprecia egalitatea între femei și bărbați ca fiind „contra naturii“, susținând că Islamul a arătat clar care este locul femei în societate: „maternitatea“. În prezența uneia dintre fiicele sale, aflat la o întrunire având ca temă emanciparea femei, Erdogan a spus: „Nu putem pune femeile și bărbații pe picior de egalitate, este contra naturii“! Mustafa Kemal era dat jos de pe soclul său!
* Acum câteva zile
După ce recenta încercarea de lovitură de stat pusă la cale de o parte a armatei a eșuat, în Turcia au avut loc evenimente care au provocat consternarea cancelariilor occidentale. Reacția lui Recep Erdogan a depășit și cele mai negre previziuni. Pentru că, Erdogan, AKP și Milli Görüș așteptau prilejul ăsta demult și erau pregătiți.
15.200 de persoane din Ministerul Educației au fost date afară!
8.777 de funcționari din Ministerul de Interne au fost dați afară.
7.850 de ofițeri de poliție au fost dați afară.
6.000 de soldați au fost arestați.
2.745 de judecători au fost concediați sau arestați!
1.577 de cadre universitare au fost obligate să-și dea demisia!
1.500 de funcționari din Ministerul de Finanțe au fost demiși!
614 jandarmi au fost dați afară.
492 de funcționari din Ministerul Afacerilor Religioase au fost concediați!
370 de ziariști sunt anchetați!
103 generali și amirali au fost arestați.
47 de guvernatori de districte au fost demiși!
30 de guvernatori de provincii au fost demiși!
Le-a fost retrasă licența de emisie tuturor posturilor de televiziune și radio „bănuite“ a avea legături cu liderul religios, opozant, Fethullah Gulen!
Despre revoluția islamică
În aceste momente, când puțini o realizează și au curajul să o spună, în Turcia are loc o „Revoluție islamică“ – la fel ca în Iran în urmă cu 40 de ani. Scopul ei: să dea lovitura finală statului laic fondat de Mustafa Kemal Atatürk și să proclame în Turcia republica islamica. Liderul revoluției islamice este Recep Erdogan, susținut în teritoriu de uriașa rețea a organizației Milli Görüș – care și-a trimis încă din primele ore ale loviturii de stat adepții în stradă. Normal, a fost suspendată aplicarea Convenției Europene privind Drepturile Omului.
Care a fost în aceste condiții prima reacție a Uniunii Europene? Uniunea Europeană i-a cerut lui Erdogan să nu legalizeze pedeapsa cu moartea! Prea târziu, Turcia modernă a fost executată!
Care este reacția unui simplu cetățean de la Unghi, Dragomirești, Neamț? Să încerce să priceapă care-i treaba, uitându-se la televizor sau înghițind tot felul de teorii ale conspirațiilor de pe net, un răzeș care se informează despre ce se mai întâmplă în Imperiul Otoman. Spre bun exemplu:
În ultima duminică din august, aproximativ 20.000 de persoane, potrivit poliției, s-au adunat la Koln, în Germania, pentru a-și exprima sprijinul față de președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, după tentativa de lovitură de stat eșuată, dar difuzarea unui discurs așteptat al acestuia a fost interzisă de autoritățile germane, relatează AFP, potrivit Agerpres. Reuniți pe malul drept al Rinului, susținătorii președintelui islamo-conservator turc au agitat drapele turcești și au intonat imnul turc, apoi pe cel german, păstrând un minut de reculegere în memoria victimelor loviturii de stat eșuate din 15 iulie.
Cu puțin timp înaintea începerii manifestației, președinția turcă a calificat drept „inacceptabilă“ decizia celei mai înalte instanțe juridice germane, Curtea Constituțională, de a interzice intervenția în direct în cursul acestei manifestații printr-o legătură video a președintelui Erdogan. Chestia ar fi că, în Turcia, care critică oarecum democrația germană, manifestațiile sunt interzise, iar despre drepturile celor băgați la beci, înainte de a fi judecați și condamnați, nu se mai aude nimic. Iar dacă facem o scurtă incursiune în etimologie, ne încântă ploaia de cuvinte împrumutate din turcă. Câteva substantive: baclava, babalâc, bairam, beizadea, bacșiș, belea, balama, berechet sau chiar beci (din cumană).
Poliția din Adana, orașul la periferia căruia se află baza Incirlik, ar fi primit informații despre o posibilă nouă tentativă de puci, scrie cotidianul Hurriyet. Dar ministrul turc pentru Afaceri Europene spune că este vorba doar de o inspecție de securitate și că nu s-a întâmplat nimic.
Desfășurarea de forțe vine cu doar câteva ore înainte ca șeful Statului Major al Statelor Unite să ajungă în Turcia. Generalul Joseph Dunford va vizita și baza Incirlik, unde sunt staționate inclusiv bombe nucleare americane.
În acest timp, Recep Erdogan își continuă lupta cu armata, după puciul eșuat, pus în scenă de soldați acum două săptămâni. Președintele turc a anunțat schimbări majore – forțele armate „vor trece sub control civil“. Cu alte cuvinte, armata, marina și aviația vor răspunde de acum în fața Ministerului Apărării, adică a Guvernului. Până acum, erau în subordinea directă a Statului Major, dar această structură a fost acuzată de implicare în lovitura de stat eșuată, iar mai mulți dintre liderii ei au fost arestați.
De asemenea, actualele școli militare vor fi închise și înlocuite cu o Universitate Națională de Apărare, care va include academii pentru forțele terestre, navale, aeriene, dar și pentru jandarmerie. Nu sunt uitate nici spitalele militare, care vor trece în subordinea Ministerului Sănătății. Recep Erdogan a mai spus – într-un interviu la postul de televiziune A-Haber – că și-ar dori ca Statul Major și Agenția Națională de Informații să dea socoteală direct Președinției. Dar pentru acest lucru este nevoie de schimbarea Constituției. Și, firesc, de o altă socoteală. Cea a lui Erdogan.
Ceea ce, se pare, pentru el nu mai e mare brânză! Este chiar un fel de rahat cu susan. Oricum, ne încântă atitudinea noastră demnă, scrobită, europeană. Este ca nea Vasile, oleacă rămas, abia venit de la nuntă, la costum și cravată, care se uită peste gard la măcelul de la turci, tăcând înțelept. Sau poate doar puțin obosit după un binemeritat concediu.
Cristian TIMOFTE