În zilele din urmă, isteria națională a luat amploare în jurul decesului lui Corneliu Vadim Tudor. Pentru unii „erou național“, pentru alții stâlp al huliganismului de limbaj și de atitudine, CVT a reușit să facă, până și din propria moarte, un spectacol. Așa cum, în întreaga sa viață, a fost principalul actor al unui spectacol rocambolesc, presărat, când prin fața cortinei, când prin spatele acesteia, cu ticăloșii de toate spețele. Ce rămâne după CVT? Înainte de a schița un răspuns, specific faptul că, întrucât am scris și în presă, dar și în studii științifice de investigare a resorturilor populismului ultranaționalist (unul dintre acestea a apărut acum doi ani într-un volum colectiv publicat de prestigioasa editură britanică Cambridge Scholars Publishing) chiar în perioada în care cel autointitulat „tribun“ era în viață, nu fac, prin acest comentariu, decât să exprim niște concluzii ale unor analize mai vechi.
Cred că după CVT rămân, în primul rând, niște mituri. Unul e cel al „patriotului“. Este, desigur, un mit fals, pentru că un patriot nu este un lingău, așa cum a fost CVT în „epoca de aur“ a totalitarismului comunist, nu e un delator, nu este cel care-și terfelește compatrioții și nici acela care, transformându-și cuvintele în gloanțe, nenorocește destine individuale. Un patriot nu poate fi colaborator al unui regim ilegitim și criminal, al poliției politice a statului totalitar, după cum nu poate atenta în permanență, așa cum a făcut CVT în postcomunism, la regulile democratice. Un al doilea mit, la fel de fals, este cel potrivit căruia ar fi fost un „om de cultură“. Oricine-i citește poeziile, inclusiv ultima, socotită „premonitorie“, va putea identifica un talent submediocru, care nu e luat în seamă în nicio carte serioasă de critică ori de teorie literară cu privire la spațiul românesc. De altfel, pojghița sa culturală, vizibilă mai ales când se autointitula „istoric și sociolog al religiilor“ (fără a avea nici măcar o singură contribuție recognoscibilă academic în acest domeniu!), era, după cum corect a scris cineva în aceste zile, una de tipul concursurilor „știi și câștigi“, fundamentată pe o memorie ce era, într-adevăr, un dat natural. Dar memoria nu înseamnă cultură, și tocmai de aceea povestea aceasta a „marelui om de cultură“ este îmbrățișată, în spațiul nostru public, de inculți și de sfertodocți (e-adevărat, în raport cu aceștia, care s-au tot regăsit, vreme de un deceniu și jumătate, printre votanții a ceea ce-a-nsemnat PRM, Vadim poate fi considerat „om de cultură“). În fine, cu același statut de falsitate, rămâne mitul „strategului revelator de conspirații“. Am tot aflat de la CVT, de-a lungul anilor, că noi, românii verzi și autentici, bărbați ai Carpaților, de nezdruncinat de-a lungul mileniilor, am fost tot timpul victimele conspirațiilor puse la cale ba de unguri, ba de evrei, ba de americani, după cum am tot aflat c-am fi un soi de popor pentru care nu ar ajunge un întreg univers spre a se manifesta, de genial ce este. Evident, confortul mental al ignoranților, inculților și sfertodocților de care e plină România a fost suficient pentru a transforma prostiile astea într-o credință.
În afara acestor mituri mustind de falsitate, ceea ce rămâne după CVT este infestarea spațiului nostru public, în sensul în care grobianismul, mizeria redată în cuvinte, gesturi și atitudini va face, încă, o figură luminoasă. Jignirile, calomniile, injuriile cărora le-au căzut victime unii dintre intelectualii autentici ai României contemporane, personalități de care nu ți-e jenă să te reprezinte în lume, nu se vor estompa odată cu dispariția naturală a lui CVT. Dimpotrivă, așa cum s-a văzut în aceste zile, ceea ce el a sădit, urât mirositor, în spațiul public românesc va dăinui prin fiecare dintre aceia – încă mulți – în care impostura vadimistă s-a replicat. Nu e de plâns, așadar, această dispariție naturală, pentru că, de fapt, CVT trăiește în fiecare dintre aceia care, aflându-se legați în lanțurile minții, precum cei din „Mitul peșterii“ al lui Platon, trăiesc doxologic într-o realitate de precambrian.
Prof.univ.dr. Daniel Șandru
Felicitari! Analiza justa!