Acum mai bine de două milenii, într-o iesle simplă, aflată într-o peșteră săracă, venea pe lume Pruncul Sfânt, Cel ce avea să mântuiască neamul omenesc. Ar fi putut să se nască într-un palat, dar Împăratul împăraților s-a smerit într-atât, încât a ales să se nască într-o simplă iesle.
Iosif și Maria veniseră din Nazaret în Betleem, cu ocazia recensământului ordonat de proconsulul Quirinius, pe vremea împăratului Octavian Augustus. Negăsind găzduire în cetate, cei doi s-au adăpostit într-o peșteră păstorească, unde Maria Îl va naște pe Pruncul Sfânt. Nașterea Mântuitorului a fost însoțită de semne dumnezeiești: un cor de îngeri cânta „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oamenii bunăvoire!“, iar în ziua Nașterii Pruncului Sfânt trei magi au venit să I se închine, călăuziți de o stea. Magii i-au adus în dar Pruncului aur, smirnă și tămâie, daruri cu o semnificație aparte: aur – deoarece Hristos era împărat, tămâie – precum unui Dumnezeu și smirnă – precum Aceluia ce va pătimi și va muri pentru păcatele noastre.
Ce-a mai rămas astăzi din Crăciunul autentic? Nu cumva, pentru mulți dintre noi, doar un pretext pentru a ne umple sacoșele cu fel de fel de bunătăți, care de care mai apetisante și mai atrăgătoare? Nu cumva un prilej pentru a cheltui sume colosale, răsfățându-ne cu ultimele noutăți din supermarketuri, în timp ce mulți dintre semenii noștri se zbat în sărăcie și foame? Nu cumva, captați de „magia sărbătorilor“ am uitat, de fapt, ce era mai important? Că pentru noi, chiar astăzi, S-a născut Domnul Hristos, Cel ne-a învățat bunătatea, dărnicia, compasiunea, smerenia, întrajutorarea?
Să încercăm, măcar cu acest prilej, să Îi facem loc Mântuitorului să Se nască și în inimile noastre! Uitând pentru o clipă de noi, să ne aplecăm asupra celor sărmani, bolnavi, uitați de toți, rămași pe drumuri, asupra orfanilor sau văduvelor, asupra celor care dorm sub poduri, prin scările blocurilor sau prin locuințe abandonate. Asupra celor care mor de foame, în timp ce noi nu știm ce sortimente de salam să ne mai cumpărăm. Asupra celor care mor de frig, în timp ce noi nu știm cum să ne mai îmbogățim garderoba cu noile articole vestimentare.
Cu un dar sau chiar și numai cu o vorbă bună, Crăciunul poate redeveni, pentru ei și pentru noi, o zi de bucurie a credinței noastre creștine. Cu un gest frumos, cu o mângâiere sau și numai cu un zâmbet sau o urare adresată celor necăjiți sau bolnavilor din spitale, pe care nu-i mai cercetează nimeni, putem face ca minunea Nașterii Domnului să se repete azi în inimile noastre.
Doar astfel Îi aducem lui Hristos închinarea noastră curată, într-o lume contaminată de alte felurite „închinări“ la idolii distrugători de suflet ai societății de consum.
Irina NASTASIU