Ce anunţ va face astăzi Gheorghe Ştefan?

gheorghe-stefan-Astăzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va pronunţa sentinţa în dosarul în care procurorii cer prelungirea arestului preventiv pentru primarul de Piatra Neamţ.
Dorin Cocoş şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, precum şi omul de afaceri Nicolae Dumitru au recunoscut acuzaţiile în dosarul Microsoft. În cazul lui Gheorghe Ştefan, arestat preventiv şi el în acelaşi dosar, procurorii au cerut prelungirea măsurii.
Vineri, cauza a fost supusă dezbaterii ICCJ, dar sentinţa a fost amânată pentru astăzi.
Gheorghe Ştefan este singurul care nu a recunoscut faptele în acest dosar şi a refuzat să vorbească, precizând că probele sunt cele care trebuie luate în calcul.
Cei care se pare că au vorbit, Gabriel Sandu – este liber şi Dorin Cocoş pe cale de a fi pus în libertate. Singur, primarul de Piatra Neamţ, a mizat, în continuare, pe cartea probelor.
Cele 4 luni de detenţie, care i-au agravat boli mai vechi şi i-au adus şi un infarct, l-au determinat, spune unul din avocaţi, să iasă, astăzi, la rampă, şi să facă dezvăluiri. Surprinzătoare. Antena 3 a anunţat astfel de dezvăluiri, chiar pentru ziua în care ÎCCJ se pronunţă asupra prelungirii măsurii arestului preventiv.

Mariana OLTEAN TUDOSE