* Promovarea învăţământului dual care presupune şcolarizarea în şcolile profesionale, chiar şi a adulţilor, cu contribuţia directă a agenţilor economici
La Piatra Neamţ a avut loc Conferința Regională de conștientizare și informare privind participarea adulților la învățarea pe tot parcursul vieții – Regiunea Centru eveniment realizat de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) în cadrul proiectului „Implementarea Agendei Europene pentru Educația Adulților”, finanțat de către Comisia Europeană, Directoratul General pentru Educație și Cultură, prin contractul 2012-3592/001-001, în cadrul programului „Învăţare pe tot parcursul vieţii”. Manifestarea este parte dintr-o serie de 8 evenimente regionale dedicate creșterii gradului de conștientizare a părților interesate și a beneficiarilor direcți privind oportunitățile de învățare în rândul adulților. În calitatea sa de Coordonator Național al Implementării Agendei Europene pentru Educația Adulților, ANC are menirea de a promova educația adulților ca parte integrantă a învățării pe tot parcursul vieții și de a oferi o informare corespunzătoare celor ce doresc să dobândească sau să-și recunoască competențele profesionale.
În fapt este vorba despre tipul de învăţământ dual care presupune şcolarizarea în şcolile profesionale, chiar şi a adulţilor, cu contribuţia directă a agenţilor economici care la sfârşit, ar beneficia de o resursă umană calificată. Întrunirea de la Piatra Neamţ s-a realizat, ca şi în alte regiuni, cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Neamţ. Printre participanţii la conferinţă s-au numărat, în alături de amfitrionul Mihai Apopii, preşedinte CCI Neamţ, Nicolae Postăvaru, preşedinte ANC, Stelian Fedorca, consilier al ministrului Educaţiei şi Viorel Stan, inspector şcolar general în cadrul ISJ Neamţ.
“Este un parteneriat între Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională de Calificare. Este o preocupare aparte privind calificarea resursei umane pentru că resursa umană trebuie să fie pregătită la nivelul competitivităţii cerute pe piaţa internaţională. Încercăm să vă aducem în atenţie ceea ce credem că este deosebit de important pentru mediul de afaceri”, a spus Mihai Apopii, preşedinte CCI Neamţ.
Autoritatea Naţională pentru Calificări este o instituţie care funcţionează sub Ministerul Educaţiei şi se ocupă cu formarea profesională a adulţilor şi este în acelaşi timp o instituţie care crează o punte cu învăţământul professional şi tehnic.
“Promovăm învăţământul dual în zona Moldovei şi în special în judeţul Neamţ. Proiectul se află în fază finală şi va avea o adoua etapă pentru a promova învăţământul pentru adulţi pentru că este nevoie de mână de lucru calificată atât în ţară cât şi în străinătate”, a precizat Nicolae Postăvaru, preşedinte ANC.
“Vorbim despre şcoala profesională în sistem dual. Proiectul a început în anul 2012 când la agenţii economici şi asociaţiile oamenilor de afaceri au solicitat spaţii pentru a pregăti elevii în ceea ce priveşte partea teoretică a calificării pentru că practica se face la locul de muncă. Aceşti elevi nu au limită de vârstă, iar agentul economic şi elevul au o altă atitudine faţă de şcoala profesională”, a explicat Stelian Fedorca, consilier al ministrului Educaţiei.
“Reamintesc ideea că învăţământul dual la Neamţ a prins rădăcini de la început. În Neamţ sunt două specializări, bucătar şi mecanică auto, unde concurenţa a fost de 5 candidaţi pe un loc. Sistemul dual are un impact deosebit asupra pregătirii elevilor pentru că permite activitatea direct cu cel care îl va angaja”, a spus Viorel Stan, inspector şcolar general ISJ Neamţ.
Irina ŞTEFĂNESCU