Cazierul fiscal poate fi obținut de la orice ghișeu virtual

directoarea calin fiscNemțenii care au nevoie de cazier fiscal pot solicita acest lucru de la oricare organ fiscal, nu neapărat de la instituția de domiciliu. Această noutate vine o dată cu cea privind facilitatea prin care documenetul poate fi solicitat on-line, nemeaifiind obligatorie prezența la ghișeu. „Sunt o serie de noutăți aduse de OG 39/2015 privind cazierul fiscal, importante pentru contribuabili, atât în ce privește modul de solicitare și emitere a documentului, cât și în ce privește conținutul acestuia, datele care sunt înscrise în cazierul fiscal, scoaterea din evideneța cazierului fiscal, și multe altele“, a declarat Delia Călin, șefa Administrației Finanțelor Publice Neamț.

Noile reglementări creează baza legală pentru depunerea cererilor și eliberarea certificatului de cazier fiscal în format electronic. Până acum, pentru a solicita un asemenea document, contribuabilii erau obligați să depună cererea de eliberare a certificatului, în format fizic, la organul fiscal care le administrează. Noile reguli stabilesc că certificatul de cazier fiscal poate fi eliberat de oricare dintre organele fiscale competente, indiferent de domiciliul fiscal al contribuabilului. Până acum, cazierul fiscal putea fi solicitat doar organului fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.

*Înscrierea datelor în cazierul fiscal

Avertismentele fiscale nu se mai menționează în cazierul fiscal, ca până acum, dar sunt și alte noutăți. „Este extinsă sfera de aplicare pentru toate cazurile de atragere a răspunderii solidare prevăzute de Codul de procedură fiscală, prin introducerea unei prevederi generale care cuprinde toate situațiile în care organul fiscal emite decizie de atragere a răspunderii solidare“, precizează Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Fiscului nemțean.

Până acum, încrierea în cazierul fiscal viza numai cazul în care debitorul era declarat insolvabil sau insolvent.

Înscrierea în cazierul fiscal a răspunderii solidare se face numai în cazul în care decizia emisă de organul fiscal este rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege sau este ramasă definitivă prin hotărâre judecatorească. Până acum, înscrierea în cazierul fiscal se făcea în termen de 5 zile de la data emiterii deciziei privind respingerea contestației, chiar dacă fuseseră continuate demersurile de contestare în contenciosul administrativ.

Este reglementată distinct atragerea răspunderii solidare (patrimoniale) cu debitorul declarat insolvent potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, pentru creanțele administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală. În plus, sunt incluse și entitățile fără personalitate juridică și reprezentanții desemnați ai acestora în categoria contribuabililor cărora li se înscrie în cazierul fiscal inactivitatea fiscală, asigurându-se astfel corelarea reglementărilor privind cazierul fiscal cu cele ale Codului de procedură fiscală, conform cărora inactivitatea fiscală se declară și pentru aceste categorii de contribuabili, mai spun specialiștii.

Este prevăzut expres faptul ca înscrierea inactivității fiscale se face în cazierul fiscal al reprezentanților legali ai persoanei juridice sau ai reprezentanților desemnați ai entităților fără personalitate juridică existenți în perioada în care au apărut situațiile de declarare a stării de inactivitate. „Prin această reglementare sunt eliminate interpretările neunitare cu privire la reprezentantul legal sau reprezentantul desemnat căruia i se înscrie inactivitatea în cazierul fiscal“, adaugă purtătorul de cuvânt.

De asemenea, este reglementată înscrierea în cazierul fiscal al noilor reprezentanți legali a inactivității fiscale constatate anterior numirii acestora, în cazul în care se menține starea de inactivitate fiscală a persoanei juridice sau a entității fără personalitate juridică pe o perioadă mai mare de un semestru calendaristic de la data înscrierii mențiunilor în registrul comerțului sau în evidentele autorităților și instituțiilor publice la care sunt înregistrate celelalte persoane juridice și entități fără personalitate juridică. „Introducerea acestei reglementări are scopul de a determina uzarea de dreptul la acțiune al noilor reprezentanți legali în vederea reactivării contribuabilului inactiv“, spune șefa Fiscului.

Inactivitatea fiscală declaratăa ca urmare a înscrierii inactivității temporare la registrul comerțului, care este prevazută în noul Cod de procedură fiscală, nu se înscrie în cazierul fiscal, intrucât o astfel de situație nu-i poate fi imputabilă contribuabilului.

*Scoaterea din cazierul fiscal

Tot ca o noutate este reglementarea modului de scoatere a inactivității fiscale din cazierul fiscal al reprezentanților legali care și-au pierdut această calitate, la împlinirea unui an de la data înscrierii mențiunii privind schimbarea reprezentantului legal sau de la data expirării mandatului, în situatia in care acesta este limitat în timp și nu a fost reînnoit.

Este modificată perioada de scoatere din cazierul fiscal al contribuabilului a faptelor sancționate drept contravenții, altele decât cele aplicate pentru încălcarea regimului la produsele accizabile, în cazul în care a fost achitat cuantumul amenzii, în sensul eliminării acestora după o lună de la data înscrierii informațiilor în cazierul fiscal. Până acum, aceste fapte erau scoase după un an de la data ramânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancționate.

În cazul faptelor înscrise în cazierul fiscal care sunt sancționate drept contravenții acestea vor fi scoase din evidență într-o perioadă de un an de la data înscrierii informațiilor în cazierul fiscal, cu condiția achitării cuantumului amenzilor contravenționale. Până acum, acestea erau scoase din evidență într-o perioadă de 5 ani de la data ramânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancționate faptele, indiferent dacă fusese achitat sau nu cuantumul amenzilor.

„Este modificată perioada de scoatere din cazierul fiscal al contribuabilului a faptelor sancționate ca infracțiuni, în sensul eliminării acestora după 5 ani de la data executării pedepsei, cu condiția să nu mai fi savârsit fapte de aceasta natură în perioada respectivă“, a adăugat sursa citată. Până acum, perioada era stabilită la 5 ani de la data ramânerii definitive a ultimului act prin care au fost sancționate aceste fapte.

Cristina Iordache