Cauzele de înşelăciune declinate de Tribunal la Judecătorii

instanta

 Două din marile dosare de înşelăciune aflate pe rolul Tribunalului Neamţ vor lua drumul Judecătoriilor. Competenţa de judecare a cauzelor de înşelăciune revine, de-acum Judecătoriilor, prin efectul noilor coduri penale. Infracţiunea a fost modificată în ce priveşte limitele de pedeapsă, care au scăzut mult, de la maxim 15 ani cât era pe vechiul cod, la maxim 5 ani acum. Înşelăciunea este o infracţiune simplă, nu mai are agravanta consecinţelor deosebit de grave, nici limita prejudiciului nu mai este importantă, astfel că instanţa competentă pentru aceste cauze este judecătoria, iar cercetările în astfel de dosare de asemenea sunt supravegheate de procurori din parchetele locale.

Unul din cele două dosare care ieri au avut termen la tribunal şi instanţa a declinat competenţa este cel în care este judecat Iustin Fuioagă, tânărul care a păcălit 132 de persoane cu taxa de poluare. Soluţionarea cauzei va fi în sarcina Judecătoriei Tîrgu Neamţ de acum. În acest dosar, pe lângă cei 132 de nemţeni care l-au mandatat pe Iustin Fuioagă să le facă dosarele cu taxa auto pentru Fisc, este şi ANAF parte civilă. Din prejudiciul de 7,5 miliarde lei vechi, peste cinci miliarde lei sunt ceruţi de proprietarii de maşini, iar restul este solicitat ca despăgubire de stat, prin Agenţia Finanţelor Publice Târgu Neamţ. Tânărului i-a fost uşor să facă diligenţele birocratice, întrucât avea un birou de copiat acte şi mulţi dintre clienţii săi l-au abordat acolo. Lui Fuioagă i-a fost uşor şi să falsifice chitanţele sau cererile pentru Fisc, întrucât el se preocupa de tot. Abia când le-au venit oamenilor acasă notificări de la Fisc prin care li se cereau diferenţele de bani pa taxa auto, totul a ieşit la iveală. După cercetări, s-a stabilit că Iustin Fuioagă a avut şi un complice, Mihai Bogdan Ticu, inculpat şi el, dar judecat în stare de libertate.

Celălalt dosar, care va lua tot drumul Judecătoriei Târgu Neamţ, îi priveşte pe trei indivizi din trei judeţe care au păcălit pe un afacerist din zona Vânători. Cei trei sunt Marius Agachi din Bacău, Mihai Valter din Bârlad şi Petruţ Emanoil Boca din Vaslui, care în 2008 au cumpărat un buldozer la valoarea de 33.000 de lei, pe care l-au achitat cu file CEC fără acoperire. Apoi, au vândut buldozerul la fier vechi, pentru 19.000 lei. O parte din documentele contabile folosite de cei trei au fost emise pe nunele unor firme fantomă. Prejudiciul stabilit de anchetatori în acest caz este de 284.000 lei, sumă revendicată de omul de afaceri din comuna Vânători.

Acestea nu sunt singurele dosare, dar sunt primele care se supun Noilor Coduri Penale şi este abia începutul.

Cristina IORDACHE