Câteva dimineți geroase, apoi se încălzește vremea

 Ieri dimineață, pe masivul Ceahlău erau minus 12 grade Celsius și un strat de zăpadă de 64 de centimetri

În Neamț, pe parcursul acestei săptămâni vor urma câteva dimineți geroase, cu minime cuprinse între minus 10 și minus 15 grade Celsius. Astăzi, la Piatra Neamț e posibil să ningă, iar valoarea maximă a aerului va fi de minus 3 grade Celsius. Mâine dimineață, pietrenii care ies afară trebuie să se îmbrace bine, fiindcă vor fi minus 15 grade Celsius. Valorile maxime din termometre vor indica minus două grade Celsius. Cerul va fi parțial însorit. Joi dimineață, temperatura aerului va arăta minus 10 grade Celsius, iar cerul va fi mai mult senin. Vineri dimineață, mercurul din termometre va arăta minus 8 grade Celsius, după care, temperatura aerului va crește până la două grade Celsius. După-amiază, în weekend, în orașul de sub poalele Pietricicăi se vor înregistra 3 grade Celsius. Cerul va fi parțial însorit. Apoi, de săptămâna viitoare, timpul se va încălzi și mai mult, cu valori maxime de până la 9 grade Celsius. În Moldova, în perioada 22 ianuarie -4 februarie, conform Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, vremea va fi rece în primele zile de prognoză, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între -2 și 0 grade Celsius și a minimelor între -13 și -3 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în diminețile de 24 și de 25 ianuarie, când va fi ger în cea mai mare parte a regiunii. În continuare, până în data de 2 februarie se va încălzi considerabil, astfel că media maximelor va ajunge la 8 grade, iar a minimelor la 0…1 grad Celsius. În zilele de 3 și de 4 februarie vremea se va răci ușor. Vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, în cea de a doua săptămână de prognoză. Ieri dupăamiază, la Roman și Târgu Neamț se înregistrau câte minus 4 grade Celsius și minus 3 la Piatra Neamț. Pe masivul Ceahlău era ger, respectiv minus 12 grade Celsius. Tot acolo, ieri dimineață, grosimea stratului de zăpadă măsura 64 de centimetri.

V. ANDRIEȘ