Echipajele de descarcerare, prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă din cadrul SMURD Neamț au fost solicitate în 659 de situații, în luna mai, adică o misiune pe oră. „Au fost asistate un număr de 662 persoane, din care, 607 de adulți, și 55 de copii“, a declarat sublocotenentul Adrian Gheorghe Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
În această perioadă, echipajele de terapie intensivă mobilă au acordat asistență medicală de urgență în 107 misiuni, din care la 15 accidente rutiere și la 3 descarcerări, în 37 cazuri de afecțiuni medicale, la 13 persoane cu afecțiuni neurologice și psihiatrice, pentru 10 bolnavi găsiți decedați, câte 8 cazuri de intoxicații și afecțiuni cardiace, în câte 5 cazuri de traumatisme și bolnavi în stop cardio-respirator resuscitat, în două cazuri cu bolnavi în stop cardio-respirator neresuscitat și pentru un transport interclinic medicalizat.
Restul de 552 de misiuni au fost executate pentru acordarea primului ajutor calificat, dintre care cele mai multe (243) pentru diverse afecțiuni medicale și traumatisme (190), pentru intoxicații (39), pentru persoane cu afecțiuni neurologice și psihiatrice (46), la accidente rutiere (12) și cu descarcerare (2), pentru cazuri de afecțiuni cardiace (17), dar și 2 intervenții în sprijinul echipajelor Serviciului de Ambulanță Neamț pentru transportul persoanelor.
Cristina IORDACHE