Cătălin Drăguşanu spune că Partidul Conservator nu are de ce să se desfiinţeze

partidul conservator„Partidul Conservator nu are motive să se desfiinţeze, aşa cum spun unii, şi nici nu am de gând să renunţ sau să plec din PC”, a declarat deputatul de Neamţ Cătălin Drăguşanu, vicepreşedinte al Partidului Conservator, la nivel naţional.

Deputatul de Neamţ mai spune că dacă există vreun risc, acela este că se poate dizolva grupul parlamentar PC din Camera Deputaţilor.

În ultima perioadă de timp, după arestarea lui Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator, tot mai multe voci, este adevărat, de la Bucureşti au spus că odată cu încarcerarea lui Dan Voiculescu, formaţiunea politică înfiinţată de acesta, se va destrăma. În momentul de faţă, la nivel central, Partidul Conservator este condus de Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi vicepremier al României.

„Eu nu văd niciun motiv pentru care s-ar desfiinţa Partidul Conservator în ciuda a tot ceea ce se vorbeşte în ultima perioadă de timp. Există un oarecare risc să se destructureze grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor. Legea spune că trebuie să existe cel puţin zece parlamentari aleşi sub aceeaşi siglă, iar noi am fost aleşi sub USL. În momentul de faţă sunt 12 parlamentari, iar dacă 3 dintre ei vor să plece, grupul se destructurează şi probabil, ne afiliem la PSD. Ca şi partid nu există pericolul desfiinţării. Preşedintele Daniel constantin, este un om tânăr, capabil şi are încredere în filialele judeţene şi depinde de dumnealui cum va dezvolta relaţiile în interiorul partidului. În Neamţ organizaţia PC este o organizaţie tânără,  am încercat să construim, atât cât s-a putut, cât ne-au permis resursele, iar eu nu am niciun fel de gânduri de plecare. Eu sunt parlamentar datorită cetăţenilor care m-au ales şi datorită Partidului Conservator. Deocamdată nu se pune problema desfiinţării sau a plecării, mai ales că eu sunt şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional”, a declarat deputatul PC de Neamţ Vasile Cătălin Drăguşanu.

 

Irina ŞTEFĂNESCU