Speră el, în cazul audiențelor fictive…
*”Cred că am stricat bunătate de reportaj…”, spune parlamentarul nemțean despre materialul video care proba cum audiențele aleșilor sunt doar pe hârtie
*După vreo 15 parlamentari chiulangii de la întâlnirile cu cetățenii, un post central dădea și câteva excepții, printre care și alesul nemțean
Deputatul conservator Cătălin Drăgușanu a fost una dintre puținele excepții pozitive, dintr-un reportaj video realizat și difuzat de pun post tv național cu privire la faptul că programul de audiențe afișat șa ușile birourilor parlamentare este, în general fictiv.
Vreo 15 parlamentari au fost ”desenați” în respectivul reportaj drept chiulangii și doar 4 au fost găsiți la muncă (și programul în teritoriu, cu tot cu audiențe, face parte din ”serviciul” al aleșilor). Printre cei 4 harnici, și Drăgușanu de la Neamț.
Bucuros că a picat pe categoria ”așa da”, Drăgușanu a și postat pe facebook linkul spre înregistrarea reportajului, cu un comentariu clar: ”cred că am stricat bunătate de reportaj”. Ori nu s-a uitat la tot materialul, ori nu înțelege vechea vorbă românească (”cu o floare nu se face primăvară”) pentru că, în ciuda celor câteva excepții, conținutul reportajului demonstrează cu prisosință titlul ”Tupeu de parlamentar! Noi îi plătim, ei nici măcar nu se prezintă la muncă”.
În esență, materialul video avea și o explicație a demersului: ”Odată ajunși în fotoliul moale și pufos de parlamentar, ai nostri aleși au uitat ce au jurat cu mâna pe biblie. Teoretic, un ales muncește toată săptămâna: de luni pana miercuri la parlament, joi si vineri in teritoriu, la cabinetul parlamentar. O slujbă pentru care primeste lunar 15 000 de lei, cam zece salarii medii pe economie”. În ziua (lucrătoare!) de viner, majoritatea parlamentarilor și-au programat și audiențele care, din păcate, au un caracter fictiv tot mai pregnant. Adică, în cel mai fericit caz (dacă biroul parlamentar e deschis!), cetățeanul este întâmpinat de vreun angajat (sau nepoată) care spune că alesul e ba în teren, ba la București, ba la o înmormântare sau într-o delegație prin Anglia.
”Dar mai exista si exceptii! Printre atatia parlamentari care uita sa mai dea ochii cu alegatorii vreme de patru ani, am gasit cativa deputati care isi fac timp sa stea de vorba cu cetateanul” – este finalul reportajului unde apar și cele câteva păsări rare din Parlamentul României care chiar respect programul de audiențe. Printre ei, și Drăgușanu de la Neamț care, dovedind că nu e vorba doar de noroc, probează rigurozitatea demersului. Astfel, deputatul conservator are un registru special în care sunt trecute toate audiențele de la cabinetul parlamentar, ținute fie de el, personal, fie (în prima parte a săptămânii) de angajații de la cabinet.
”Nu vreau să par patetic dar respectarea programului de audiențe ține de un minim respect ales – alegător. Dacă tot ești venit în teritoriu și dacă tot ai un program pe ușă, de ce să nu respecți pe acel om care se rupe și el de la alte activități și vine să vorbească cu tine? Omul acela chiar își pune speranțe în audiența la care merge, problema lui este cea mai important de pe pământ în acel moment. Pentru mine, audiențele sunt și un prilej de a lua pulsul cetățenilor pentru că un parlamentar trebuie să-și facă agenda proprie în funcție de agenda cetățeanului”, a declarat ieri deputatul Drăgușanu.
Daniel VINCA
foarte bine ca dl.deputat si-a inteles menirea in relatia cu alegatorul.normal parlamentarul ar trebui sa fie ca medicul,mergi ii spui necazul el iti da solutia.dar ce tefaci ca dispensarul e incuiat iar medicul lipseste cu desavarsire.nu ar fi mare necazul daca nu ar toca atatia bani.ridicola este situatia cand pun un afis pentru fraieri la sediul filialei de partid cu BIROUL DEPUTATULUI X DAR NICI ACESTA NU E DESCHIS.DAR SITUATIA COMICA SI PROSTIA EMAI MARE EL ESTE DEPUTAT PE COLEGIUL 8,COLEGIU CE NU INCLUDE P.NEAMT SI ARE BIROUL LA P.NEAMT.CEI CARE TREC PRIN ZONA SEDIULUI UNPR FILIALA P.NEAMT CONSTATATI PE VIU SITUATIA RIDICOLA.MARIAN ENACHE NICI MACAR NU MAI TRECE PENTRU OPOZA ,ASTFEL ZIARELE SUNT NEVOITE SA DEA DE UN AN DE ZILE ACEEASI POZA CU ACELASI GINERICA PALAVRAGIU.la senatorul bumbu aveam pretentii dar e tot vorba lunga.mai bine cei 30.000 lei incasati lunar de cei doi voiajori ar fi donati centrelor de batrani sau copii fiindca sunt bani publici.