Pompierii nemțeni au avut șase misiuni de stingere a incendiilor de vineri până luni, 1 mai.
Luni, 1 mai 2017, la ora 21:47, la Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 despre producerea unui incendiu la un transformator electric în localitatea Păstrăveni. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat șase pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț și doi pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Păstrăveni cu o autospecială de stingere cu apă. „În incendiu a ars uleiul din interiorul transformatorului electric. Împrejurarea determinantă a producerii acestuia a fost transformator electric defect sau suprasolicitat“, a declarat sublocotenentul Adrian Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
Tot luni, la ora 23:30, pompierii pietreni au fost chemați la Roznov, unde ardea o magazie, pe strada Magnoliei. Șase pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț și un pompier voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Roznov au acționat și au stins incendiul, în care au ars 6 mp pereți din scândură, 2 mp acoperiș din azbociment, resturi menajere depozitate lângă peretele magaziei, doi recipienți de doi litri cu ulei de motor, din cauza depozitării cenușii și jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.
Sâmbătă, 29 aprilie 2017, la ora 15:09, a luat foc o locuință particulară în satul Ungheni, comuna Răucești. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat șase pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț și un pompier voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Răucești. „Datorită intervenției prompte a forțelor, a fost limitată propagarea flăcărilor la construcție. În urma evenimentului au ars circa 3 mp din acoperișul locuinței realizat din astereală din lemn cu învelitoare din șindrilă. Împrejurarea determinantă a producerii acestuia a fost trăsnetul“, a precizat aceeași sursă.
Duminică, 30 aprilie 2017, la ora 18:33 a fost anunțat la 112 despre producerea unui incendiu la o locuință particulară în satul Stejaru, comuna Farcașa. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat patru pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii II Poiana Teiului și șase pompieri voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Borca și Farcașa cu o autospecială de stingere cu apă. Datorită intervenției prompte a forțelor, a fost limitată propagarea flăcărilor la construcție. În incendiu au ars un pat, un dulap și s-a degradat lambriul de pe pereți, din cauza unui cablu electric neizolat corespunzător.
Vineri, 28 aprilie 2017, la ora 18:32, a fost anunțat un alt incendiu, la un grajd în localitatea Tămășeni. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat nouă pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman și un pompier voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Tămășeni. „În incendiu au ars circa 20 mp din adăpostul pentru animale realizat din lemn, s-au degradat circa 8 mp din acoperișul casei aflată în vecinătatea adăpostului. Împrejurarea determinantă a producerii acestuia a fost un cablu electric neizolat corespunzător“, a mai precizat ofițerul de presă al ISU Neamț.
Sâmbătă, 29 aprilie 2017, la ora 1:24 a fost anunțat la 112 despre producerea unui incendiu la o anexă în localitatea Sagna. Pentru localizarea și stingerea incendiului s-au deplasat paisprezece pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman și doi pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Sagna. În incendiu au ars acoperișul anexei pe o suprafață circa 30 mp, din cauza unui coș de fum neprotejat termic. (C.I.)