Casă mistuită de foc din cauza unui cablu

foc*Două ore a ținut lupta cu focul a militarilor și pompierilor voluntari din două comune

Un cablu electric defect a provocat un incendiu care a mistuit o casă și grajdul dintr-o gospodărie din satul Davideni (Țibucani) și era cât pe ce să ardă și a doua casă din curte.

Duminică la ora 19 au fost chemați pompierii în ajutor, la locul dezastrului sosind 11 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Păstrăveni și Războieni, care au venit în sprijin fiecare cu câte o autospecială. ,,Când au ajuns militarii, incendiul cuprindea locuința, grajdul și fânarul, existând riscul extinderii la cealaltă casă din gospodărie, aflată la aproximativ doi metri de zona afectată, și la depozitul de cereale, spre care vântul purta scânteile“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Proprietarii au început să scoată animalele din grajd, iar după sosirea pompierilor au dat și aceștia o mână de ajutor, astfel că au fost salvate toate animalele, două vaci și zece păsări. După două ore, forțele de intervenție au stins incendiul, în care au ars acoperișul casei construit din astereală din lemn și învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, bunurile din cele două camere și holul casei, adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 10 mp și o tonă de fân. Militarii au stabilit că cel mai probabil focul a pornit de la un cablu electric cu izolație deteriorată.

Luni, 18 ianuarie, la ora 1,31, pompierii au fost chemați din nou la Roznov, unde de-această dată o casă. Patru subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de stins incendii și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității cu o autospecială au ajuns la locul solicitării. ,,Ardea o bârnă din componența unui perete, pe o lungime de aproximativ doi metri, incendiul a fost stins în scurt timp, cauza probabilă de producere a incendiului este amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemul de încălzit“, a mai spus ofițerul de presă al ISU Neamț.

Cristina IORDACHE