Casa unei familii din satul Groși, comuna Brusturi, a fost distrusă de incendiul provocat de scăpările de gaze.
Pompierii au fost alertați marți, la ora 20,29, la locul solicitării ajungând 10 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț. „În urma incendiului au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 60 mp, tâmplăria și bunurile din două încăperi. Împrejurarea determinantă de producere a acestuia este dată de scăpări de gaze combustibile“, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț.
Tot marți, pompierii de la Garda de Intervenție Poiana Teiului au fost chemați, la ora 7:35, să stingă incendiul izbucnit la o casă din satul Poiana Borcii, comuna Borca. Șase subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD tip B2 au ajuns la locul indicat. Militarii au acționat și au stins rapid focul care a cuprins tabloul electric de siguranțe al casei și au stabilit că totul a pornit de la siguranțele defecte. La ora 14:56, militarii de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț au mers la Bicaz unde au stins incendiul de vegetație uscată izbucnit pe o suprafață de aproximativ un hectar, din cauză că proprietarul a făcut curățenie cu foc. (C.I.)