Carnagiu cu patru morți, aseară, pe E85

accident-Traian_8309 * Un cumplit accident soldat cu patru morți și doi răniți s-a produs în satul Traian, comuna Săbăoani * În tragedia rutieră au fost implicate o mașină blindată de transport valori, un TIR și un autoturism înmatriculat în Grecia

Un accident cumplit s-a produs aseară, în jurul orei 18, pe E 85, în zona satului Traian din comuna Săbăoani, soldat cu patru marți și doi răniți.

În coliziune au fost implicate trei mașini, dintre care una a fost avariată cel mai grav: o autoutilitară blindată de transport valori, un TIR și un autoturism Toyota înmatriculat în Grecia.

Mai multe echipaje de pompieri cu autospeciala de stins incendii, cu descarcerarea, cu ambulanțe SMURD, dar și echipaje de la Serviciul de Ambulanță Neamț și de poliție rutieră au ajuns rapid la locul accidentului. Priveliștea era îngrozitoare, cu urme ale coliziunii împrăștiate pe întreaga șosea, fapt pentru care traficul a fost restricționat pe ambele sensuri. „Când au ajuns militarii de la Detașamentul de Pompieri Roman, o femeie din autoturismul care a intrat sub TIR era în afară, proiectată în urma impactului. A fost preluată și transportată la spital. Două persoane, un bărbat și o femeie, din autoturism erau decedate și au fost descarcerate, iar militarii au intervenit pentru descarcerarea unui alt bărbat din autoturism, care a fost transportat în stare gravă la spital. În autoutilitară erau două persoane rănite, care de asemenea, au fost transportate la spital“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Cele două victime care au murit pe loc stăteau pe bancheta din spate.

Polițiștii rutieri au efectuat cercetări la fața locului timp de câteva ore, până la închiderea ediției nefiind finalizate pentru conturarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Se pare că autoturismul Toyota și TIR-ul circulau spre Roman, iar mașina de transport valori spre Bacău.

Din păcate, cele două persoane din Toyota care au fost găsite în viață, dar cu leziuni grave, au decedat la spital. Vom reveni.

Cristina IORDACHE

Sursa foto: inroman.ro