Care dintre liberali pleacă spre PLR?

Dorinel UrsarescuDeputatul PNL de Neamţ, Dorinel Ursărescu pleacă la partidul lui Tăriceanu.

Fostul preşedinte al filialei judeţene al PNL Neamţ a declarat că va organiza o conferinţă de presă pentru a anunţa oficial înscrierea sa în Partidul Liberal Reformator. Cu aceeaşi ocazie vor fi anunţate şi numele altor liberali nemţeni care pleacă la PLR împreună cu deputatul Dorinel Ursărescu.

„Deocamdată eu sunt afiliat grupului parlamentar liberal conservator, asimilat PLR de la Camera Deputaţilor, în cea mai scurtă perioadă de timp vom organiza o conferinţă de presă pentru a anunţa oficial dacă mai sunt şi alţii care vin în PLR”, a precizat deputatul de Neamţ Dorin Ursărescu.

Contactat telefonic, Iulian Luca, preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Piatra Neamţ a confirmat şi el faptul că nu se cunosc detalii concrete despre ce se va întâmpla în continuare, dacă şi care sunt colegii de partid care au optat să se îndrepte spre PLR.

 

Irina ŞTEFĂNESCU