* Un taxi lovit din spate s-a răsturnat şi apoi a fost izbit de a doua maşină
* Pasagerul din spatele taximetristului a murit pe loc
* Un alt accident grav a avut loc luni, la Zăneşti
Ieri dimineaţă, aproape de ora 10, lângă staţiunea Oglinzi, a avut loc un carambol în care au fost implicate patru maşini, cu cinci victime, dintre care un mort. Poliţiştii care au făcut cercetările faţa locului au stabilit că accidentul s-a produs din cauza vitezei şi nepăstrării distanţei regulamentare. Şoselele aglomerate din această lună, stângăciile inerente ale nemţenilor care vin acasă în concediu din străinătate, oboseala şi legea făcută de cel cu tupeul mai mare fac că zilnic să aibă loc, în ultima vreme, evenimente foarte grave, cu oameni răniţi şi morţi.
În urma primelor cercetări a reieşit că Teodor N. (31 de ani), din Răuceşti, este cel care a produs accidentul, atunci când a lovit maşina din faţă, condusă de Ioan C. (41 de ani), din Târgu Neamţ, care apoi a fost proiectat în taxiul din faţă, condus de Vasile D. (59 de ani), din Târgu Neamţ. Din cauza vitezei, taxiul s-a răsturnat şi a fost lovit în lateral de maşina condusă de Ana T. (19 ani), din Răuceşti. Pasagerul din spatele taximetristului, Vasile T. (21 de ani), din Răuceşti, a murit pe loc, medicii de pe una ambulanţele sosite la locul accidentului nemaiavând ce să facă, decât să constate decesul. Ceilalţi trei pasageri din taxi au fost şi ei răniţi, însă uşor, în vreme ce taximetristul a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu fracturi costale şi traumatism toracic. Poliţiştii au deschis dosar penal şi continuă cercetările.
Trei persoane au ajuns, în stare gravă la spital, după un accident produs din cauza unei depăşiri neregulamentare. Accidentul a avut loc luni, la ora 10,40, în comuna Zăneşti. Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că Ion B. (40 de ani), din comuna Săvineşti, a intrat în depăşirea coloanei de maşini şi s-a izbit pe contrasens de o autoutilitară care circula regulamentar. Viteza a făcut ca impactul să fie puternic, maşina săvineşteanului lovindu-se frontal de camionul care transporta apă minerală şi al cărui şofer a oprit când a văzut manevra imprundentă făcută de celălalt. A fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare din cadrul ISU Neamţ pentru a-l scoate pe şoferul imprudent dintre fiarele autoturismului. Ambulanţa l-a transportat pe acesta la spital, el suferind mai multe fracturi, dintre care una deschisă la piciorul stâng. Alţi doi pasageri din maşină au ajuns la spital cu răni grave, Constantin B. (43 de ani) fiind diagnosticat cu plagă frontală şi traumatism hemitoracic drept, iar Ioan P. (67 de ani) suferind traumatism de şold şi fractură de antebraţ.
Cristina IORDACHE