La doar 10 ani, Rareş Cristea Olaru „rade” premiile de la concursurile de hipism
“Nu am timp” este una din cele mai frecvente afirmații ale zilelor noastre. O spun părinții – copiilor lor, profesorii – elevilor, prietenii o spun prietenilor! În felul acesta ne îndepărtăm din ce în ce mai mult unul de altul, trăim ca niște străini. Nu e de mirare că un iepuraș, o pisică, un peștișor sau un cățeluș devin cele mai apropiate ființe ale celor mici sau ale celor mari, ori ale celor în vârstă și însingurați. Ființele acestea cu suflet generos nu se grăbesc niciodată, te așteaptă cu încredere, te primesc mereu cu statornică bucurie și-ți vorbesc fără cuvinte. Cu atât mai mult un cal poate să ajungă prietenul ideal. George Eliot spunea: ”Animalele sunt niște prieteni extraordinari – ele nu pun întrebări și nu critică niciodată.” Legătura dintre un om și un cal este destul de rară acum, când sunt preferați caii-putere. Cu toate acesta, există încă școlari care au descoperit calitățile de excepție ale unui prieten necuvântător. Aşa este Rareş Cristea Olaru, elev în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” din Roman, care o pasiune deosebită, încununată cu numeroase premii.
Rep.: Pe lângă rezultatele deosebite la învăţătură, te poţi lăuda cu numeroase distincţii obţinute la concursurile de echitaţie desfăşurate atât pe plan local, cât şi naţional…
R.C.O.: Aşa este, premiile nu se obțin numai la școală, ci și în cadrul unor concursuri extrașcolare. Îndrăgesc foarte mult animalele și – în mod deosebit – caii. Am obținut mai multe diplome și premii, ultima performanță fiind cea de la Târgu Mureș, la un concurs de călărie. Am fost, de altfel, și cel mai mic participant din competiție.
Rep.: Să înțeleg că nu este prima ta participare la un astfel de concurs?
R.C.O.: E foarte adevărat, am fost în această vară și la Cluj, și la Piatra-Neamț. În Ardeal, adică la Cluj, am fost solicitat să dau un interviu la televiziune. Atunci l-am avut alături și pe Ramses.
Rep.: Ramses nu era un rege al Egiptului antic?
R.C.O.: Nici vorbă, Ramses este partenerul meu, de fapt este un cal frumos și inteligent, care face parte din familie. A fost demult, tare demult și un conducător vestit în Egiptul antic, am aflat câte ceva despre el, dar … Ramses al meu … ehei! este viu, este inteligent, este frumos, este al meu, adică … al nostru!
Rep.: Cum … al nostru?
R.C.O.: Bine, mama mea l-a cumpărat pentru că și ea călărește încă din copilărie și îndrăgește acest animal. Bunicul ei a fost ofițer de cavalerie. Dar să vă mai spun ceva: și fratele meu, Ștefan, iubește acest sport și participă la competiții. El este mai mare ca mine, a trecut în clasa a V-a. Și învață tare bine. Toți trei suntem legați sufletește de Ramses și îi dăm nu numai zahăr, ci și bucățele din dragostea noastră. Și să știți că Ramses simte acest lucru.
R.C.O.: Rezultatele hipice se finalizează doar cu diplome?
Rep.: Ar trebui să vă spun că am câștigat și bănuți. Juriul din Târgu Mureș mi-a oferit 200 de lei pentru că am fost cel mai tânăr participant la concurs și n-am doborât niciun obstacol.
„Ramses este prietenul ideal!”
R.C.O.: Cine te-a îndrumat spre acest sport?
Rep.: Bunicii mei, Rodica și Stelică Olaru, sunt profesori de educație fizică și mi-au explicat cât de importantă este mișcarea pentru dezvoltarea armonioasă a unui om. La majoritatea concursurilor ne însoțește bunicul meu și – cred eu – că este mândru de noi, de toți trei.
R.C.O.: Spune-ne și câteva lucruri despre căluțul vostru?
Rep.: Ramses este prietenul ideal! Eu îmi închipui că este calul din basme care își însoțește și sfătuiește stăpânul în toate încercările bune sau mai puțin bune. Noi suntem înscriși în Asociația ”Rarăul”, din Bacău. Căluțul nostru locuiește la baza hipică de acolo și îl vizităm în fiecare săptămână. Facem antrenamente, îl spălăm, îl țesălăm, îi dăm morcov sau zahăr, sau îl gătim, adică îi împletim coama, îi acoperim urechile cu un fel de capișon dantelat, mă rog vrem să fie frumos-frumos! Știți, când simte că venim, freamătă și sforăie ușor și vă spun ceva, un secret, eu cred că într-o zi o să se scuture și or să-i crească aripi și atunci chiar va fi un cal fermecat. Ramses al meu este foarte sensibil, deosebit de curajos și foarte norocos!
Rep.: Norocos că face parte din familia ta?
R.C.O.: Nu, norocos că nu trebuie să meargă la școală, că nu trebuie să facă teme, că nu dă teste. La concursuri mergem amândoi și eu, și el. Diferența este că el se poate înscrie doar la concursuri de călărie, pe când eu sunt prezent și la competiții de mate, și de română, și de cunoașterea mediului, și de câte altele. De fapt și familia mea este norocoasă că-l are pe Ramses. E un prieten foarte bun și foarte serios. Nu spune nimănui secretele pe care i le destăinui. Am verificat!
A consemnat Irina NASTASIU
