Campanie gratuită de vaccinare împotriva turbării, pentru câini și pisici

Microciparea și alte vaccinuri pentru câini și pisici sunt contracost

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț a transmis, ieri, deținătorilor de câini și pisici că trebuie să-și imunizeze patrupedele antirabic. Este o acțiune sanitară veterinară obligatorie pentru deținătorii de câini și pisici, statul român asigurând cu titlu gratuit vaccinul antirabic și manopera de vaccinare. Suplimentar imunizării antirabice, proprietarii de câini și pisici pot solicita medicilor veterinari de liberă practică organizați sub forma Cabinetelor medicale veterinare, vaccinarea pentru următoarele boli: parvoviroza, boala lui Carre, hepatita infecțioasă, leptospiroza. Toate aceste vaccinari implică o schemă de vaccinare ce este aplicată de medicul veterinar în funcție de vârsta animalului supus vaccinarii și de vaccinul utilizat. Toate vaccinările suplimentare vaccinarii antirabice sunt la inițiativa proprietarilor, aceștia suportând toate costurile de vaccinare, respective produs biologic utilizat, manopera, consultație și identificare prin microcipare. Campania de vaccinare decontată de stat, cea antirabică, are termen de finalizare februarie 2019. Vaccinarea antirabică a câinilor nu este condiționată de identificarea prin microcipare a acestora, susține DSVSA Neamț, însă identificarea câinilor este obligatorie, așa cum este prevăzut în Ordinul președintelui ANSVSA 1/2014, și este suportată de aparținător. Neîndeplinirea obligației de identificare constituie contravenție și se sancționează.

Geanina NICORESCU