* DGA speră să responsabilizeze cetăţenii şi să-i determine să nu mai dea şpagă
Pentru că e mai uşor să convingi un om să nu dea şpagă decât să-l determini pe unul obişnuit cu astfel de practici să nu mai ceară, Direcţia Generală Anticorupţie Neamţ a lansat, ieri, o campanie, intitulată „Calc-o în picioare!”. Scopul campaniei este de „a încuraja personalul MAI şi cetăţenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupţie şi să sesizeze săvârşirea acestor infracţiuni ori de câte ori este nevoie, la linia verde anticorupţie 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice linie de telefonie mobilă sau fixă”.
Şi până acum oamenii au sunta la telefonul verde, dar puţini dintre ei s-au referit la fapte de corupţie în sensul strict al legii. Cei mai mulţi au reclamat probleme legate de pământ şi moşteniri, acte duble pe aceeaşi suprafaţă, nereguli în evidenţele funciare, neputând să-şi explice altfel toate aceste lucruri decât prin corupţie.
Revenind la campanie, perioada de desfăşurare este 9-10 decembrie, iar partenerul DGA este Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ. În această perioadă se vor distribui materiale promoţionale şi se vor desena covoare anticorupţie (din desene şi poze ce ilustrează fapte de corupţie). Dacă vremea va permite covoarele vor fi realizate în faţa instituţiilor MAI din Piatra Neamţ, astfel ca publicul să poată călca pe ele, dacă va ninge covoarele vor fi amplasate în holurile sediilor MAI. O activitate importantă din cadrul campaniei este și desfăsurarea unei mese rotunde intitulată RO LEGISLAŢIE PENTRU TÂNĂRA GENERAŢIE.
”Data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua Internaţională Anticorupţie începând cu anul 2006, prin rezoluţia 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei”, se arată în comunicatul DGA Neamţ. “Înfiinţarea Direcţiei Generale Anticorupţie s-a înscris pe linia măsurilor adoptate de România în vederea accelerării luptei împotriva corupţiei în Administraţia Publică, constituind una din sarcinile prioritare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastră în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană pe Capitolul 24 Justiţie şi Afaceri Interne. Şi, pentru că Ziua Mondială de luptă împotriva corupţiei precede datei de 10 decembrie, care în simbolistica Organizaţiei Naţiunilor Unite semnifică aniversarea proclamării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, trebuie amintit că cetăţeanul, în calitatea sa de finanţator, dar şi beneficiar al serviciului public, are dreptul la o prestaţie onestă şi integră din partea funcţionarilor statului”.
C.M.