Camelia Gheorghe este unul dintre cei cinci profesori logopezi de la Centrul Judeţean de Resursă şi Asistenţă Educaţională Neamţ. Cabinetul logopedic este în incinta Şcolii nr. 2 din Piatra Neamţ dar are arondat tot Mărăţeiul, Şcoala 1 cu clasele preşcolare, Şcoala 6 cu două grădiniţe şi structura de la Văleni.
„Un copil cu probleme de pronunţie trebuie beneficieze de îndrumarea unui specialist pentru ca să nu ajungă, mai târziu, la psiholog”, a subliniat prof. Camelia Gheorghe. ” Din cauza dicţiei greşite sau a bâlbâielii, copilul se poate izola, nu se mai integrează în societate şi nici nu poate da randament la şcoală. În mod normal ar trebui ca fiecare şcoală şi grădiniţă să aibă câte un logoped. Programul nostru este ca al unui profesor, de 16-18 ore pe săptămână pentru activitatea cu elevii. Avem mulţi copii programaţi la terapie iar timpul e prea scurt pentru a ne putea ocupa de fiecare în parte. De aceea, sunt programaţi mai mulţi o dată şi, de ce să nu recunoaştem, nu reuşim să acoperim întreaga sferă de copii cu tulburări de vorbire. Un singur copil vine doar el la ore, pentru că are probleme de sănătate grave asociate. Este vorba despre o fetiţă cu sindrom Down, care vine de două ori pe săptămână şi trebuie să mă ocup numai de ea în orele respective”.
Copiii cu tulburări de vorbire sunt, de regulă, depistaţi la fiecare început de an şcolar. Atunci, logopezii merg la şcoli şi la grădiniţe. Cel mai folosit exerciţiu de vorbire pentru depistarea elevilor cu probleme este număratul până la zece. Pentru că acolo întâlnim „r”, „z”, „j”, „s”, „ş”, care se pronunţă mai greu. Educatoarele şi învăţătoarele, care lucrează zi de zi cu aceşti copii, ştiu cel mai bine cine are nevoie de logoped. Pentru că problemele pot fi nu doar de pronunţie, ci şi de limbaj, după cum a subliniat prof. Camelia Gheorghe: ”De regulă, cei care nu reuşesc să spună anumite cuvinte se inhibă şi nu numai că refuză să spună acele cuvinte, ci pur şi simplu se feresc să vorbească şi nu învaţă cuvinte noi. Ceea ce este şi mai grav, pentru că atunci scade randamentul în anii ce urmează, la şcoală. Interesul nostru este să corectăm dificultăţile de pronunţie cât mai curând, până la intrarea la şcoală, pentru că acestea se vor reflecta şi în scris. Un copil care pronunţă „şanie” nu va scrie „sanie” pentru că nu ştie că aşa este corect”.
* Bâlbâit din cauza jocurilor violente de pe calculator
Din păcate, mulţi copii cu probleme de vorbire ajung şi la consilerul şcolar, la psiholog, pentru că nu mai socializează. Terapia logopedică, în cazul bâlbâielii, este din start asociată cu terapia psihologică. Se consideră că această bâlbâială apare pe fond de stres, de tensiune, de nervozitate, şi trebuie căutată cauza. „Am un copilaş cu asemenea probleme, însă părinţii susţin că în casă nu este un climat de violenţă verbală sau fizică. Părerea mea este că acest copil stă prea mult în faţa calculatorului, la jocuri violente. Părinţii recunosc că-l lasă prea mult la computer, însă susţin că nu au ce să-i facă. Şi aici atingem un punct nevralgic, pentru că, în foarte multe cazuri, nu avem susţinerea părinţilor. Sunt destule cazuri când depistăm tardiv elevii cu probleme de dicţie, în primele clase de şcoală, şi nu reuşim să-i corectăm pentru că activitatea logopedică trebuie mult susţinută de părinţi. Dacă acasă părintele nu lucrează deloc cu copilul, acesta degeaba vine o oră, două pe săptămână la cabinet. Aici reuşeşte să pronunţe sunetul corect, iar acasă este lăsat să spună în continuare cuvintele greşit. Părinţii se lasă pe baza că minorul va vorbi corect într-o bună zi. Suntem căutaţi de părinţi numai în cazurile critice, grave, atunci când toate consoanele sunt alterate sau înlocuite. În multe cazuri copiii nu sunt corectaţi la timp de către părinţi, pentru că aceştia nu conştientizează graviteatea problemei şi se amuză de drăgălăşenia vorbelor stâlcite. Mulţi părinţi nici nu aşteaptă să li se ceară ceva , prin cuvinte şi sar imediat în ajutorul copilului numai cât acesta ridică un deget, ceea ce iarăşi este greşit”. Drama e că asemenea părinţi nu conştientizează pericolul şi refuză terapia, nu-şi lasă copiii la logoped. Mai târziu, însă, ajung cu ei la psiholog, pentru că dezvoltarea psihică a copilului este reprimată.