”Pentru eventualele probleme ce ar putea apărea din cauza temperaturilor scăzute sau a ninsorilor, pietrenii pot apela dispeceratul Publiserv 0233219351 sau dispeceratul Poliţiei Locale 0233231300” – se menționează într-un comunicat al Primăriei Piatra Neamț prin care conducerea acestei instituții informează cetățenii despre acest adevărat call-center mixt (și la Poliția Locală și la Publiserv) aflat la dispoziția pietrenilor.
Primăria Piatra-Neamţ asigură cetăţenii municipiului că va depune toate eforturile pentru îndepărtarea zăpezii şi prevenirea formării poleiului pe arterele de circulaţie cât şi de pe aleile pietonale.
În același timp, Biroul de Comunicare din cadrul instituției conduse de primarul Gheorghe Ștefan reamintește locuitorilor și proprietarilor de firme că au și ei propriile obligații: ”Reamintim populaţiei că, în conformitate cu prevederile HCL 07/2010 persoanele fizice şi juridice au obligaţiile de a îndepărta zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din faţa imobilelor şi a incintelor deţinute şi de a înlătura sloiurile de gheaţă (ţurţuri) de pe rigole. Neîndeplinirea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 500 lei pentru persoanele fizice, repectiv 1000 şi 1500 lei pentru persoanele juridice”.
De asemenea, conducerea Primăriei face un apel și la proprietarii de autoturisme, în vederea parcării regulamentare a acestora și pentru facilitarea accesului utilajelor de deszăpezire pe toate străzile din muncipiul Piatra Neamț.
Daniel VINCA