Calea Romanului, două incidente într-o zi

k3...accidenteO tânără de 19 ani, din Dragomireşti, a fost lovită pe trecerea de pietoni de pe strada Mihai Viteazu din Piatra Neamţ de o maşină condusă de un polonez. Accidentul a avut loc marţi, la ora 17,10, în timp ce bărbatul de origine poloneză, în vârstă de 40 de ani, se deplasa la volanul unui Range Rover dinspre Orion spre centrul oraşului.

“Conducătorul auto a surprins și accidentat o tânără de 19 ani, din Dragomireşti, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător, de la stânga spre dreapta direcţiei de mers a vehiculului. Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Victima a fost transportată la spital, medicii din UPU stabilind că a suferit un traumatism toraco-abdominal cu fractură de arc costal şi contuzii la genunchi şi femurul piciorului stâng, fiind internată în secţia chirurgie. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La nici 24 de ore, pe Calea Romanului a mai avut loc un incident, în care o locatară dintr-un bloc a sunat la 112 panicată de fumul dens şi cu miros înţepător de pe casa scării. Miercuri la prânz, femeia a alertat pompierii, care au ajuns la faţa locului cu un echipaj de 10 militari cu două autospeciale şi un echipaj SMURD – TIM.

“La sosirea forţelor de intervenţie, casa scării era inundată cu un amestec de vapori proveniţi de la substanţe pentru dezinsecţie şi deratizare, iar femeia în vârstă de 42 de ani care a anunţat evenimentul, prin apel la numărul 112, suferise o uşoară intoxicaţie şi un atac de panică”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Paramedicii SMURD i-au acordat femeii asistenţă medicală, fără a mai fi necesar transportul la spital. Pompierii au deschis un geam de la partea superioară a casei scării şi au folosit un motoventilator pentru eliminarea amestecului toxic din incintă. Locatara probabil nu a ştiut de acţiunea de dezinsecţie şi s-a speriat foarte tare de acel fum, panicându-se când a văzut că se sufocă şi a cerut ajutorul militarilor.

C.I.