De mâine, la Piatra Neamț, primăvara își intră în drepturi. Pentru astăzi, Administrația Națională de Meteorologie estimează temperaturi maxime de 10-11 grade Celsius. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat. Noaptea, minima aerului va fi de 3 grade Celsius. Duminică, vremea va fi caldă și însorită, cu valori diurne de până la 15 grade Celsius. Apoi, în prima zi din aprilie, timpul va fi mai cald decât normalul perioadei, respectiv 18 grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări izolate, iar cerul va fi parțial însorit. După lăsarea întunericului, minima aerului va scădea până la 4-5 grade Celsius. Marți și miercuri va fi mai rece. La ora prânzului, mercurul din termometre va indica 10-12 grade Celsius. Cerul va fi variabil. Noaptea e posibil să fie îngheț la sol. Joi și vineri, vremea se va îmbuna din nou, valoarea maximă a aerului va fi de 14-15 grade Celsius.
V. ANDRIEȘ