Calcule și probabilități pe filiera CJ – PSD / Dacă pleacă Arcan, se încălzește Constantin

dvc

Dan Vasile Constantin, într-un birou, pe o funcție (arhiva foto)

*”Nu cred că va pleca doamna Arcan. Dacă da, există o decizie mai veche și oricum BPJ al PSD va decide…”, spune Dan Vasile Constantin

Morișca incompatibilităților unor aleși naște ipoteze, variante și speculații. Devenit un fel de ”rezervă de serviciu” pentru funcții care cer și susținere politică și oarece competențe în administrația publică, Dan Vasile Constantin este dat de unii drept înlocuitor cu șanse al Emiliei Arcan, în situația în care aceasta ar fi ”tamponată” din funcția de vicepreședinte la Consiliul Județean fie de prefect, fie de Agenția Națională de Integritate.
Dan Vasile Constantin (care poate fi bănuit de orice, numai de naivitate nu) e la curent și el cu aceste speculații, dar este rezervat în a se lansa în pronosticuri pe această temă. ”În primul rând nu cred că doamna Arcan va pleca din această funcție. Mă îndoiesc că va fi luată o decizie de asemenea fel împotriva domniei sale. Cazul e mai complicat, înțeleg că se așteaptă și un punct de vedere de la ANI. Deci nu prea are rost să discutăm”, a parat, strategic, cel care a fost președinte la CJ Neamț și a părăsit funcția tot pe o decizie de incomptibilitate (în 2006, dar pe legislația de atunci).
Pe de altă parte, luând în calcul și probabilitatea de 1% ca funcția ocupată acum de Arcan să devină vacantă, Dan Vasile Constantin are în raniță bastonul de vice la CJ ca oricare dintre consilierii județeni. Avantajul celor care sunt și consilieri județeni și membri PSD e evident: pe funcția rămasă vacantă prin plecarea unui coleg, nu atât pe cutumă, cât pe calcule politice (majorități), ei au prima șansă. Dintre consilierii județeni PSD, Constantin mai are un atu: și nu e vorba de sintagma ”rezervă de serviciu”, ci de faptul că Biroul Permanent Județean care ar discuta o decizie în acest sens ar putea pleca cu discuția de la o mai veche decizie când tot numele lui Constantin fusese aruncat în luptă pentru această funcție. Se întâmpla atunci când Dan Manoliu anunțase că își dă demisia și când, timp de vreo 12 ore (de seara de la ședință până a doua zi când Manoliu a anunțat că nu mai demisionează), Constantin a ocupat neoficiala funcție de ”nominalizat PSD pentru scaunul de vice CJ”.
Acum, Dumnezeu, prefectul și ANI cu mila! ”Dacă se întâmplă asta (n.r. – plecarea Emiliei Arcan), BPJ va decide. Există și acea decizie mai veche, pot fi și alte discuții sau propuneri. Dar, repet, acum e prematur de discutat…”, a mai spus Dan Vasile Constantin.

D. VINCA