Câinii fără stăpân, povară pentru autorități

caini vagabonziSuspendarea legii și a normelor de aplicare pentru eutanasierea câinilor vagabonzi au adus disperarea utorităților de la Piatra Neamț. Zi de zi și zeci de telefoane către Primărie și Salubritas, toate semnalează înmulțirea patrupedelor fără stăpân. Primăria se vede însă neputincioasă în condițiile în care adăposturile sunt pline, iar animalele nu mai pot fi eutanasiate pentru că legea nu mai permite acest lucru. Nici adopțiile nu sunt o soluție pentru că nimeni nu vrea acasă animale fără stăpân. Bătrâni și bolnavi unii dintre ei, câinii fără stăpân își duc ultimele zile în chinuri, în cele două adăposturi din Piatra Neamț, iar municipalitatea cheltuie bani grei, de la bugetul local, să-i întrețină. Trei sute de câini fără stăpân sunt hrăniți zilnic cu bani de la bugetul local.

„Situația cu câinii vagabonzi se agravează de la o zi la alta,
pentru că avem tot mai multe animale pe străzi, dar nu putem interveni pentru strângerea lor, din lipsă de spații în care să le ținem. Adăpostul este plin ochi, iar legislația în baza căreia exemplarele care nu erau revendicate puteau fi eutanasiate după o perioadă în care erau ținute sub observație este blocată și nu mai putem proceda așa cum s-a făcut timp de câteva luni, când am descotorosit cât de cât orașul de câini fără stăpân. Sigura soluție în momentul de față este să implorăm organizațiile care se ocupă de protecția animalelor să intermedieze adoptarea acestor animale de către entități de peste hotare, cu care ele au diverse legături și parteneriate. În oraș nu vine nimeni să adopte vreun câine din adăpost, iar noi nu mai știm ce să facem. Adăpostul e plin ochi, legea e extrem de dură cu noi, în sensul că ne obligă să asigurăm niște condiții care presupun cheltuieli foarte mari, cei de la DSV vin în control să vadă cât de bine sunt ținuți câinii, cei de la Salubritas care au în grijă adăpostul se plâng de lipsă de fonduri și în final ajungem să facem o rectificare de buget, să dăm bani pentru câini, în condițiile în care nu avem bani de reparații urgente prin oraș. Și la toate acestea se adaugă țipetele disperate ale cetățenilor, care sună la Primărie să se plângă de numărul mare de câini care viețuiesc pe străzi.
La rândul nostru ne plângem de blocajul total în care am intrat și
singura speranță e la asociațiile de protecție a animalelor, care au
blocat legislația referitoare la eutanasiere, să ne ajute cu adopțiile, că
altă pârghie nu există. Hrănim zilnic circa trei sute de câini din adăpost, ceea ce înseamnă costuri foarte mari, pentru că pe lângă hrana solidă pe care le-o asigurăm se mai adună cheltuielile cu tratamentele, curățenia, lumina, paza etc. Personal cred că e o problemă națională”, a declarat Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamț.
Irina ȘTEFĂNESCU