Cadrele didactice păgubite de guvernul Boc își vor primi diferențele salariale

Plosca, Gabriel02Vin vești bune pentru cadrele didactice din județul Neamț care au suportat nedreptăți salariale în perioada 2008-2011. Guvernul Cioloș a adoptat hotărârea privind plata diferențelor salariale, care include și etapele aferente recuperării sumele cuvenite, iar Ministerul Finanțelor Publice are în vedere, în prima propunere de rectificare a bugetelor de stat și asigurărilor sociale pe anul 2016, majorarea cu 1,01 miliarde de lei a sumei alocate la învățământ pentru diferențe salariale prevăzute de Legea nr.85/2016 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar și sume pentru plata majorărilor salariale aprobate prin OUG nr.20/2016.

Legea 85/2016 prevede ca personalul didactic care nu a beneficiat până în prezent de sumele cuvenite în perioada octombrie 2008 – mai 2011 să primească aceste drepturi salariale, eșalonat, pe o perioada de 5 ani. Normele metodologice de aplicare a Legii nr.85/2016 au fost adoptate.
De prevederile acestei legi poate beneficia personalul didactic și didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din învățământul de stat, încadrat în perioada 1 octombrie 2008 – 13 mai 2011, respectiv într-un interval de timp din această perioadă, care nu au beneficiat de plata diferențelor de drepturi salariale până acum.

Cadrele didactice care au beneficiat deja de aceste sume ca urmare a hotărârilor judecătorești în urma proceselor câștigate de sindicat nu mai beneficiază de prevederile legii. Dascălii care mai au de primit diferențe salariale din perioada respectivă vor primi restul sumelor de bani restante conform calendarelor aflate în vigoare, dar nu vor beneficia de prevederile acestei legi.

„În cele 3-4 valuri de procese în care am cerut drepturile restante pentru dascălii noștri am avut, de fiecare dată, câștig de cauză, dar, desigur, au mai rămas cadre didactice care încă nu au beneficiat de recuperarea restanțelor din perioada 2008-2011. Să nu uităm că nu apărea această extensie legislativă, dacă nu desfășuram lupta sindicală de până acum“, ne-a declarat prof. Gabriel Ploscă (foto), președintele Sindicatului Liber Învățământ Neamț.

Potrivit legii, cadrele didactice pensionate vor primi toate drepturile într-o singură tranșă, iar dascalii care se vor pensiona după intrarea în vigoare a legii vor primi banii eșalonat, astfel încât până la data ieșirii la pensie sumele să fie achitate.

Cei care se vor pensiona înainte de intrarea în vigoare a legii vor primi sumele de bani până la plecarea din sistem.

Important de menționat este că, în cazurile în care beneficiarul sumelor de bani a decedat, banii vor fi dați urmașilor săi, într-o singură tranșă.

Dascălii discriminați primesc banii în baza unei cereri. Potrivit legii, diferențele salariale se achită eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, astfel: în primul an 5% din valoarea diferențelor de drepturi salariale, în al doilea an 10 % din valoarea diferențelor, în al treilea an 25% din valoarea diferențelor, în al patrulea an 25% din valoarea diferențelor, iar în al cincilea an 35% din valoarea diferențelor de drepturi salariale.

Geanina NICORESCU