Cadre sanitare pentru Anglia

ASISTENTI SI INFIRMIERE*Angajatorii străini cer ca asistenţii să fie înscrişi în NMC – Nursing and Midwferz Council

În ultima vreme, firmele engleze solicită tot mai multă forţă de muncă din România. Acest lucru pare a fi „mană cerească”, mai ales pentru nemţenii cu pregătire sanitară, care în judeţ n-au de lucru. Şcolile de profil scot pe bandă rulantă asitenţi medicali, în vreme ce posturile sunt mai mult „blocate”. Din acest motiv, cadrele medicale din Neamţ au o mare oportunitate să-şi facă un viitor peste hotare, unde această meserie este foarte solicitată şi bine plătită.

De cele mai multe ori, angajatorii străini se implică şi în găsirea unei locuinţe, costurile chiriei fiind destul de mici. Desigur, e important ca persoanele doritoare să se înscrie în NMC (Nursing and Midwifery Council), echivalentul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. În plus, cei interesaţi trebuie să vorbească bine limba engleză. Experieţa constituie un avantaj.

Revenind la cele 10 posturi de asistent medical oferite de reţeaua EURES, prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ, se poate spune că sunt mai mult decât atractive, mai ales din punct de vedere financiar. Firma în cauză – CAS Recruitment oferă 12 lire pe oră, dacă viitorul angajat este înscris în NMC şi 8 lire, dacă nu face parte din NMC. Nemţeni care vor fi selectaţi, vor lucra cu persoane care suferă de diferite boli mintale, ajutând şi familia celui îngrijit să treacă mai uşor de această situaţie. Se cere experienţă în domeniu între 2 şi 5 ani, diplomă de asistent medical şi înregistrare la NMC (dacă sunteţi o persoană eligibilă, această înscriere se poate obţine şi în Anglia). Totodată, se mai cere şi cunoaşterea limbii engleze nivel mediu –respectiv B1/B2. Se va lucra câte 40 de ore pe săptămână. Durata contractului va fi pe o perioadă nedeterminată. Pentru înscriere, candidaţii trebuie să trimită un CV model Europass, completat în limba engleză, la următoarea adresă:mmihaylova@casenterpriseprojects.ne. Informaţii în plus, la numărul de telefon: 0243 231 809. Termenul limită de depunere a CV-urilor este 20 septembrie 2014.

V. ANDRIEŞ