* În ambulatoriu se derulează programul de depistare a cancerului de col, dar investigaţiile nu pot fi continuate decât la privat
Programul de depistare a cancerului de col uterin, funcţional în hopuri, în „ton” cu finanţarea, este derulat atât prin intermediul cabinetelor de specialitate OG din policlinicile Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, cât şi prin cabinetele private. Testul Babeş-Papanicolau încă este gratuit pentru femeile care se prezintă la cabinet cu trimitere specială de la medicul de familie, însă gratuitatea se opreşte aici.
Testul Babeş-Nicolau este unul de screening ce monitorizează sănătatea colului uterin, astfel încât orice modificare la acest nivel poate fi identificată precoce, cu mult înainte de transformarea ei maligna, adică în cancer de col uterin, însă există însă situatii în care testul evidenţiază celule modificate. În aceste cazuri, investigaţiile se continuă cu colposcopia şi biopsia cervicală. Or, analizele speciale care pun în evidenţă virusul HPV, nu se pot face decât la clinici particulare. Din păcate, policlinica din Piatra Neamţ nu dispune de un colposcop, astfel că medicii care acordă consultaţii în policlinică direcţionează pacientele spre… cabinetele particulare dotate corespunzător.
Din păcate, acest program de sănătate privind depistarea cancerului de col uterin este posibil să nu mai fie continuat pe plan naţional, pentru că de luna viitoare intră în vigoare noul contract cadru pentru 2013, despre finanţarea căruia nu se ştie foarte multe în acest moment.