Burueană, locul 6 la greutate. Țigănașu, a zecea la disc

Două atlete de la CS Ceahlăul Piatra Neamț, Lenuța Burueană și Diana Țigănașu, au obținut rezultate bune la Cupa Europei de Iarnă, rezervată seniorilor și tineretului, competiție de aruncări lungi care a avut loc la finele săptămânii trecute la Grand Canaria în Spania. Ambele sportive pietrene au concurat la tineret, Lenuța Burueană în proba de aruncare a greutății, iar Diana Țigănașu la disc, cu specificația că aceasta din urmă este încă junioară II, dar a fost inclusă în lotul României datorită ultimelor rezultate foarte bune obținute la naționale. Prima care a intrat în competiție a fost Lenuța Burueană, care sâmbătă a concurat la greutate, iar într-o finală de 14 sportive, s-a clasat în final pe poziția a șasea, cu o aruncare ce a măsurat 15 metri și 16 centimetri. Atleta pietreană a obținut acest rezultat din cea de-a cincea încercare, 3 dintre ele au fost depășite și a măsurat cu un centimetru mai puțin decât performanța sportivei de pe locul 5, Sydney Giampietro, din Italia. Concursul la greutate a fost câștigat de Fanny Roos, din Suedia, care a aruncat 17,53 metri, pe 2 a venit Alena Pasechnik, din Belarus, cu 16,33 metri, iar pe 3 s-a clasat Adele Nicoll, din Marea Britanie, cu 16,21 metri.

Prin această aruncare de 15,16 metri, sportiva de 20 de ani a adus 906 puncte delegației României la întrecerile din Spania.

Duminică, Diana Țigănașu a evoluat în proba de aruncare a discului, care în urmă cu două săptămâni i-a adus numai puțin de 4 medalii de aur la campionatele naționale, cu o aruncare ce a măsurat 48,52 metri. De această dată, la Cupa Europei de Iarnă, eleva antrenorului Dan Cojocaru a aruncat 47 de metri și 66 de centimetri, iar cu acest rezultat s-a situat în final pe poziția a zecea, într-un concurs cu 14 sportive. Performanța Dianei Țigănașu este una foarte bună, dacă ținem cont că a fost mezina probei de greutate, iar celelalte 13 adversare au fost cu cel puțin 4 ani mai mari decât ea, cu excepția Alexandrei Emilianov, din republica Moldova, născută în anul 1999. Proba la greutate a fost câștigată de Claudita Vine, din Germania, care a aruncat 58,76 metri, pe locul al doilea s-a situat Veronika Domjan, din Slovenia, cu 55,73 metri, iar pe 3 a terminat Alexandra Emilianov, din Moldova, cu 54, 66 metri. Diana Țigănașu a avut doar două aruncări reușite, din cele 6, iar rezultatul de 47,66 metri l-a realizat din cea de-a patra încercare. Sportiva de la CS Ceahlăul a obținut 845 de puncte pentru echipa României, care sâmbătă a câștigat medalia de aur la disc, tot la tineret, prin Alin Firfirică. La competiția din Spania, atletele pietrene au fost însoțite de antrenorul de la club, Dan Cojocaru, care a putut să le dea indicații prețioase înainte de concurs. Delegația României a revenit ieri în țară, iar atletele pietrene vor ajunge zilele acestea la Piatra Neamț și se vor antrena în continuare pe plan local.

 

Fotbal

Succes facil în ultimul amical

CSM Ceahlăul – LPS Roman 10-1 (6-1)

Fotbaliștii de la CSM Ceahlăul au câștigat din nou la scor ultimul amical, disputat în compania juniorilor sub 19 ani de la LPS Roman, care evoluează în campionatul de elită, seria est. Elevii lui Toader Șteț s-au impus în final cu 10-1, în fața mai tinerilor colegi de la LPS, într-o partidă jucată duminică, de la ora 11, pe o vreme rece pe terenul sintetic de la stadionul Municipal. Oaspeții de la Roman, care pentru acest amical au avut un lot redus numeric, au beneficiat în repriza a doua de aportul a 3 jucători de la CSM Ceahlăul, Chiruță, Arghir și Todiresei.

Principalul Toader Șteț a făcut mai multe modificări în formula de start, față de echipa standard, iar la debutul meciului, pe teren s-au aflat Chiruță – Mateeș, Rusu, Smău, Arghir – Rotaru – Ungureanu, Butunoi, Șimon – Zaharia și Todiresei. După pauză au mai intrat Cotuna, Albu, Vasile, Pintilie, Barb, Mateiciuc și Lupei, iar primul dintre ei, portarul Cotuna, va evolua din acest retur pentru echipa de ligă a patra, Speranța Răucești.

Într-o poftă bună de joc, tinerii fotbaliști pietreni au marcat de 6 ori în prima repriză, prin Zaharia, care a înscris 4 goluri consecutiv, și dubla lui Șimon. Tot în prima repriză, la 5-0, oaspeții au marcat golul de onoare, iar în partea a doua, pentru CSM Ceahlăul au mai punctat Rusu, Vasile, Ungureanu și Mateiciuc. Gazdele au avut și două lovituri de la 11 metri, una ratată de Barb, și cealaltă transformată de Zaharia.

„Ne-am fi dorit să jucăm acest amical pe iarbă, ținând cont de starea celor două terenuri, pentru că intenționam să jucăm pe arena principală, în ideea că se apropie campionatul și avem jocuri programate pe suprafețe cu iarbă. Partida și-a atins totuși scopul, mai ales că am pus în practică niște combinații pe care le-am pregătit la antrenamente“, a spus după joc principalul gazdelor, Toader Șteț.

Băieții lui Șteț, Avădanei, Chertic și Anton au până acum o serie foarte bună de meciuri amicale, au marcat foarte multe goluri, au primit puține, cei drept și în fața unor adversari mai modești valoric, iar zilele acestea vor continua antrenamentele pe plan local. Următoarea partidă de verificare va avea loc duminică, tot la Piatra Neamț, cu un adversar ce va fi disponibil din liga a patra. CSM Ceahlăul debutează în retur pe data de 26 martie, acasă cu Stejarul Țibucani.

 

Minifotbal

Andrei Apostol a câștigat cu România turneul internațional din Tunisia

Andrei Apostol, de la CSM Ceahlăul Piatra Neamț, a cucerit cu naționala României de minifotbal, turneul amical internațional din Tunisia, „Turnoi des Champions“. Convocat în premieră la naționala de minifotbal, jucătorul de la CSM Ceahlăul a făcut o impresie foarte bună sub tricolor, la turneul din Tunisia unde, alături de țara noastră, au mai fost prezente alte 5 naționale. Tricolorii au cucerit competiția și medaliile de aur, după ce au obținut 3 victorii și un rezultat de egalitate. Vineri, în prima zi, România s-a impus cu 6-0 în fața Irakului, iar unul dintre goluri i-a aparținut lui Andrei Apostol, căpitanul de la CSM Ceahlăul. În cel de-al doilea joc din grupă, țara noastră a remizat, 0-0 cu puternica națională a Ungariei, și astfel s-a calificat în semifinale, unde duminică a întâlnit Portugalia, pe care a depășit-o cu 2-1. Duminică seară, în finala mare, România a dat din nou peste Ungaria, pe care de această dată a învins-o cu 3-1, după prelungiri. Aflat la prima experiență, Andrei Apostol a câștigat și prima medalie din aur cu naționala de minifotbal a României, formație care domină de mai mulți ani competițiile europene. Sportivul pietrean va ajunge astăzi la Piatra Neamț și își va relua antrenamentele cu colegii de la CSM Ceahlăul. România a avut un lot format din 15 jucători pentru „Turnoi des Champions“, iar mijlocașul Andrei Apostol a fost singurul fotbalist din județul Neamț convocat de antrenorul Cristian Lupu.