Burse pentru studii în străinătate (I)

bursePentru anul academic 2016-2017, elevii nemțeni cu rezultate deosebite pot accede la studii în cadrul unor universități din străinătate, beneficiind de burse de merit sau sociale.

University of Greenwich oferă Burse pentru rezultate deosebite (High Achievement Scholarship) pentru studii de licență. Studenții români care au obținut o notă mai mare de 8,90 la Bacalaureat pot obține bursa pentru rezultate deosebite în primul an de studiu, aceasta fiind în valoare de 2.000 de lire sterline. Ei vor primi aceasta bursă și în al doilea și al treilea an, cu condiția menținerii unor rezultate bune la învățătură.

Bursa Aspire@greenwich este un tip de bursă care se acordă studenților la zi, care își încep studiile în anul universitar 2016-2017 și urmează un program a cărui taxă de școlarizare este de 9.000 de lire sterline și nu dispun de alte burse. Aceștia pot primi un Smart Card de 200 de lire sterline util în achiziționarea resurselor educaționale care să îi ajute la dezvoltarea personală.

Universitatea Sheffield Hallam oferă Bursele Transform Together, care se adresează exclusiv studenților internaționali sau care provin din Uniunea Europeană (cu excepția Regatului Unit) și care urmează cursuri la zi, începând cu anul universitar 2016-2017. Aceasta presupune scutirea de plată a unei jumătăți din costul programului pentru studiile de licență și jumătate din fiecare an din costul unui program de master.  Studenții trebuie să obțină atât rezultate academice deosebite, cât și să dea dovadă de ambiție, hotărâre și dedicare. Acordarea burselor nu se face doar pe baza situației financiare. La momentul înscrierii pentru burse, trebuie menționat ce anume te face să ieși în evidență, să vorbești despre calificările profesionale, despre beneficiile pe care le-ai adus comunității și despre realizările extrașcolare, care să determine acordarea bursei.

Și University of Worcester are o ofertă excepțională, prin Bursa ABB -studii de licență sau echivalentul. Universitatea Worcester oferă o bursă de 1.000 de lire sterline în primul an universitar celor care urmează studiile de licență care au obținut cel puțin nota ABB la A-levels. Echivalentul pentru studenții români este nota 9 la Bacalaureat. Această bursă se acordă automat studenților care îndeplinesc acest criteriu și este plătită pe parcursul anului.

Pentru familiile cu venituri reduse, Falmouth University pune la dispoziție burse europene sociale. Studenții europeni care încep cursurile în anul universitar 2016-2017 și a căror familie are venituri sub 25.000 de lire sterline/an primesc o bursă socială din partea Universității. De asemenea, studenții care provin din familii cu astfel de venituri, reduse, primesc un Material Award care se calculează în funcție de domeniul de studiu. Această bursă se acordă anual, cu condiția ca situația financiară să nu se fi schimbat între timp.

Geanina NICORESCU