Bursă de până la 100% din taxa de școlarizare pentru studii în Marea Britanie

IntegralEdu oferă o bursă de până la 100% din taxa de școlarizare la Abbey College Cambridge. Pentru această bursă pot aplica toți cei care doresc să își continue studiile în Marea Britanie, cu programul A-Levels sau GCSE. Bursa se oferă pe durata celor 2 ani, cât durează programul de studiu.

Documentele necesare pentru accesarea acestei burse sunt foaie matricolă cu notele din ultimii trei ani (în română și engleză – cu ștampila unui traducător autorizat), scrisoare de motivație și copie după CI sau pașaport. Cei care au diplome și/sau certificate obținute în ultimii 2-3 ani, le pot adăuga la dosar.

Data limită pentru înscriere este 9 iunie. Cei selectați vor fi invitați să susțină testele de admitere (în funcție de programul academic), între 12 și 16 iunie, la birourile IntegralEdu. Cei care doresc să viziteze școala în această perioadă, pot susține testele la Abbey College Cambridge. După corectarea testelor, candidații vor susține un interviu, iar câștigătorul bursei va fi anunțat până pe 30 iunie 2017.

Înscrierile se fac la Teodora Răducanu, coordonator al Departamentului de Studii Gimnaziale și Liceale în cadrul biroului IntegralEdu din București, printr-un email la adresa teodora@integraledu.ro.

De la înființarea sa, în 1994, și până acum, Abbey College Cambridge și-a menținut și dezvoltat succesul academic. Din 1997, se menține în topul școlilor independente din Marea Britanie, pe criteriul rezultatelor obținute de elevi la examenele A-Levels.

Geanina NICORESCU