Bugetul municipiului la a doua strigare

Consilierii locali pietreni vor decide astăzi pe ce anume vor fi cheltuiți banii publici în anul 2013. După ședința de consiliu de acum câteva zile care a fost anulată de primarul Gheorghe Ștefan din cauza faptului că fuseseră depuse câteva contestații, astăzi, cu contestațiile rezolvate se trece efectiv la dezbaterea și votarea bugetului.

Evenimentele din ultimele zile anunță o ședință nu tocmai liniștită. Pe de o parte consilierii USL din opoziție au anunțat deja că vor avea amendamente prin care vor dori să mute sume de bani de la un capitol la altul.

Primarul Ștefan a anunțat deja că în principiu ar fi de acord – cum a făcut și în alți ani – cu amendamente care sunt benefice populației și răspund unor interese publice. Gheorghe Ștefan a adăugat că ar dori ca respectivele amendamente să nu țină de răfuială politică, de dorința unor opozanți de a nu fi realizate anumite proiecte doar pentru că ele îi aparțin.

George Dumitru